Etica în Internet
7. Internetul are un număr de proprietăţi extraordinare. Este instantaneu, imediat, mondial, descentralizat, interactiv, poate să fie dezvoltat la infinit în conţinut şi deschidere şi are un mare grad de flexibilitate şi adaptabilitate. Este egalitar, în măsura în care oricine dispune de un echipament necesar şi de un minim de capacităţi tehnice poate avea o prezenţă activă în spaţiul cibernetic, prezentându-şi mesajul în lume şi dorind să fie ascultat. Permite indivizilor să-şi păstreze anonimatul, să joace diverse roluri, să-şi dezvolte imaginaţia; permite un simţ al comunităţii şi al împărtăşirii cu ceilalţi. Potrivit gusturilor utilizatorilor, Internetul poate conduce la o participare activă sau la o absorbţie pasivă într-o “lume auto-referenţială de stimuli narcisişti, similară efectelor narcoticelor”. [15] Internetul poate fi folosit pentru a diminua însingurarea oamenilor sau pentru a o adânci.
8. Configuraţia tehnologică ce susţine Internetul este şi ea legată de anumite aspecte etice: oamenii au avut tendinţa să-l utilizele în modul în care a fost proiectat şi să menţină acest mod de utilizare. De fapt, acest “nou” sistem datează din timpul războiului rece din anii ‘60, când a fost proiectat pentru a dejuca un eventual atac nuclear prin crearea unei reţele de computere care să conţină date esenţiale. Descentralizarea a fost cheia acestei scheme, pentru că se considera că pierderea unui calculator sau a câtorva nu ar fi însemnat pierderea informaţiilor.
O viziune idealistă a schimbului liber de informaţii şi idei a jucat un rol considerabil în dezvoltarea Internetului. Totuşi, configurarea lui descentralizată şi proiectul, de asemenea descentralizat, al World Wide Web-ului de la sfârşitul anilor ‘80 s-a dovedit a fi rodul unei mentalităţi anarhiste, opuse tuturor reglementărilor oficiale ale securităţii publice. A apărut un individualism exacerbat în legătură cu Internetul: iată, se spunea, noul regat, minunatul tărâm al spaţiului cibernetic, în care orice fel de expresie este autorizată şi în care singura lege este cea a libertăţii individuale totale, de a face ceea ce vrei. Bineînţeles, acest lucru înseamnă că singura comunitate ale cărei drepturi şi interese erau recunoscute în spaţiul cibernetic era cea a anarhiştilor radicali. Această modalitate de a gândi rămâne încă valabilă în multe cercuri, susţinută de argumente anarhiste familiare folosite pentru a apăra pornografia şi violenţa în mass-media în general. [16]
Deşi individualiştii radicali şi întreprinzătorii sunt două grupuri foarte diferite, există o convergenţă de interese între cei care doresc ca Internetul să fie un loc pentru aproape orice fel de expresie, indiferent cât de oribilă sau distructivă ar fi, şi aceia care doresc ca Internetul să fie un vector de activitate comercială liberă, bazată pe un model neo-liberal “care consideră profitul şi legile pieţii ca pe nişte parametri absoluţi în detrimentul demnităţii şi respectului datorat indivizilor şi oamenilor” [17]
9. Explozia tehnologiei informaţiei a dus la creşterea capacităţii de comunicare a unor indivizi şi grupuri favorizate multă vreme. Internetul poate servi oamenii în utilizarea responsabilă a libertăţii şi democraţiei, în înţelegerea posibilităţilor de alegere disponibile în diversele sfere ale vieţii, în creşterea orizonturilor educaţionale şi culturale, în depăşirea diviziunilor şi în promovarea dezvoltării umane în diverse moduri. “Fluxul liber de imagini şi cuvinte la scară mondială nu transformă doar relaţiile politice şi economice între oameni dar şi înţelegerea lumii. Acesta oferă multiple posibilităţi, altfel de negândit” [18] Când se bazează pe valori împărtăşite, înrădăcinate în natura persoanei, dialogul intercultural facilitat de Internet şi alte mijloace de comunicare socială poate fi un “instrument privilegiat al construirii civilizaţiei iubirii”. [19]
Şi asta nu este totul. “În mod paradoxal, aceleaşi forţe care pot facilita o mai bună comunicare pot, de asemenea, să ducă la o creştere a egocentrismului şi înstrăinării”. [20] Internetul poate uni persoane, dar poate să le şi despartă, la nivel de persoane, dar şi de grupuri ce se suspectează reciproc, separate de ideologii, politică, bogăţii, rase, etnii, generaţii sau chiar religii. A fost deja utilizat într-un mod agresiv, aproape ca o adevărată armă de război, şi se vorbeşte de pericolul unui “terorism cibernetic”. Ar fi o tristă ironie ca acest instrument de comunicare, având o atât de mare capacitate de a reuni persoane să se întoarcă la începuturile sale din timpul războiului rece şi să devină scena unui conflict internaţional.
Apreciază articolul:   (3 evaluări, media: 3.67 din 5) Loading ...Articole pe teme apropiate |
