InstantNotes


Poate nu sunt singurul căruia i se întâmplă astfel de situaţii: intră cineva în birou şi îţi dictează rapid un număr de telefon şi un mesaj pe care să il transmiţi; sau te sună cineva şi îţi spune ce trebuie să faci rost până după-amiază; sau pur şi simplu găseşti pe net un text bun – un banc de exemplu – şi vrei să îl păstrezi undeva. În toate situaţiile acestea, şi în altele, am avea nevoie de o bucată de hârtie şi de un pix, sau, dacă tot suntem cu calculatorul în faţă, de un program care 1) să se lanseze rapid; 2) să poţi să notezi iute textul; 3) să îl salveze automat. Toate acestea le face programul InstantNotes!

Acest program a apărut de doar câteva săptămâni şi desigur în viitor va deveni tot mai finisat în detalii. Pentru moment este foarte simplu (aşa îi dorim să şi rămână) şi rapid (din nou aşa îi dorim să şi rămână). Odată instalat, se lansează odată cu sistemul de operare, fiind gata de utilizat prin apelarea unei combinaţii de taste: ALT+Q (desigur, poate fi schimbată cu o alta pe care o doriţi Dvs). Odată aplicaţia activată puteţi apăsa CTRL+N pentru a deschide o nouă „temă” (mda, alegerea autorului, de fapt o nouă notă). Fie scrieţi, fie daţi „paste”, nota cum se scrie, cum se salvează! Minimizaţi InstantNotes sau reveniţi în programul în care lucraţi înainte de întrerupere… Totul e OK!

La un program aşa simplu şi util, nu mai este altceva de spus decât: utilizare plăcută!

Important: Acest program a devenit în timp comercial apoi a dispărut. Vă recomandăm acum o alternativă gratuită: QText – pentru notiţe rapide.


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (Neevaluat încă)
Loading...Loading...

3 comentarii

  1. moroshan spune:

    N-am inteles deloc cum se utilizeaza aceasta altfel fff utila facilitate!? Descarc/lansez!? De unde? MULTUMESC domnule Capan (si celorlalti!) pentru toate aceste adevarate „predici” de mare folos pe care le tineti pe acest site!!! N-am cuvinte in limba romana sa va multumesc!
    Maxima stima de la Vasile Danci (un novice care s-a luminat ka-n basmele cu Fat-Frumos, de cand vizionez, zilnic, materialele dp acest site!).

  2. radu.capan spune:

    Stimate domn, multumim ca ne cititi. Gratie semnalarii Dvs am observat ca programul InstatNotes a disparut de pe net (articolul de mai sus l-am scris in 2004). Am inclus insa la sfarsit o recomandare: QText, pe care eu il am si acum instalat si il folosesc zilnic. Il puteti gasi mai direct aici. Succes!

  3. moroshan spune:

    Superfain acest… spiridus! La QText ma refer: sprinten, prietenos cu oricine, practic de nu se poate! Ma scuteste de notitele acelea pe care mereu nu mai stiam pe unde le-am salvat!!! Ms domnule Radu Capan.
    Un moroshan pi buni
    PS: SARBATORI FERICITE LA TOATA ACEASTA MINUNATA ECHIPA PE CARE O COORDONATI!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *