Microsoft AntiSpyware


Microsoft Windows AntiSpyware (Beta) este o tehnologie de securitate ce îi protejează pe utilizatorii de Windows (XP, 2000, 2003) de spyware şi de alte programe potenţial nedorite. Programele spyware detectate pe PC-ul Dvs pot fi detectate şi eliminate. Aceasta ajută la reducerea efectelor negative produse de spyware, precum scăderea performanţei calculatorului, reclamele enervante pop-up, schimbările nedorite în setările ce ţin de Internet, şi folosirea neautorizată a informaţiilor Dvs personale. Protecţia continuă îmbunătăţeşte siguranţa navigării pe Internet păzind peste 50 de căi prin care spyware pot intra pe calculatorul Dvs. Membrii comunităţii mondiale SpyNet joacă un rol cheie în determinarea căror programe suspicioase sunt spyware. Cercetătorii Microsoft dezvoltă apoi metode de contracarare a acestor ameninţări, iar actualizările sunt descărcate automat în calculatorul Dvs pentru a fi protejat în fiecare moment.

Paragraful de mai sus este traducere de pe Microsoft.com, din pagina de prezentare a programului ales pentru această săptămână. Ce nu se spune foarte clar (sau nu am găsit eu pe sit) este că programul va expira pe la jumătatea anului (31.07.2005), după care probabil nu va mai fi gratuit. Dar până atunci vă puteţi bucura de o serioasă protecţie anti-spyware! Oferta gratuită vine în urma cumpărării de către Microsoft a programului Giant AntiSpyware. Cum Microsoft a plătit pentru Giant AntiSpyware, ar fi de mirare să ofere pentru mult timp gratuit acest program. Dar cine ştie? Intrăm în domeniul speculaţiilor, aşa că să rămânem la ce ştim sigur: avem de-a face cu un program excepţional. Presupunând că folosiţi regulat un antivirus, nu va fi dificil de folosit nici Microsoft AntiSpyware. Asemenea programelor antivirus, operează scanarea calculatorului şi îşi actualizează definiţiile de pe Internet. În plus puteţi activa diferite protecţii (secţiunea Real Time Protection), ce vor face să fiţi notificat când apar schimbări (de exemplu un sit vă instalează „pe la spate” o nouă bară de instrumente). Şi la Advanced Tools găsim câteva lucruri foarte, foarte utile, precum setarea programelor lansate odată cu sistemul de operare, configurarea unor componente ale Internet Explorer, sau posibilitatea de a şterge „urmele” din diferite programe, nu doar de la navigarea pe Internet.

Programul invită înainte de descărcare să vă validaţi versiunea de Windows (ceea ce, dacă aveţi sistemul de operare cu licenţă, nu are de ce să vă deranjeze), dar se poate şi fără acest pas intermediar.


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (Neevaluat încă)
Loading...Loading...

0 comentarii


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *