Cine nu ştie jocurile din categoria „breakout”? Jocurile clasice continuă să existe şi după zeci de ani, iar Riva Ball (continuarea la DX Ball, dacă îl ştiţi) este o clonă reuşită a originalului, evident îmbunătăţită cu tot felul de efecte speciale şi idei noi. Pe scurt, aveţi o bilă şi o platformă pe care o puteţi muta stânga<->dreapta. Iar bila cu pricina trebuie să o daţi cu capul de toţi pereţii… pardon, de piesele de pe tabla fiecărui nivel, până le distrugeţi pe toate. Sună simplu? Nu este deloc aşa: există piese care nu se distrug (decât mai greu), aranjamente imposibile, iar bila mai şi scapă. Sună prea greu? Există o serie de piese speciale care vă uşurează misiunea, transformându-vă bila într-una de foc, ce trece prin orice.
Riva Ball are şi o versiune comercială. Versiunea gratuită prezentată aici are 8 seturi de câte patru configuraţii fiecare (deci 32 de nivele, nu este rău, fiind gratuite). Grafica este rezonabilă, la fel şi ambientul sonor. Există posibilitatea configurării jocului (full-screen sau în fereastră, nivelul de dificultate, efecte sonore, fundal sonor…). Atenţie: jocul gratuit difuzat pe situl producătorului este însoţit şi de „surprize” spyware. Aşa că vă recomandăm să îl descărcaţi de pe situl Caiman.us, unde programul este curat. Distracţie plăcută!
0 comentarii