Cursa bilelor


Nu, nu avem nici un fix cu bilele. Multe din jocurile prezentate de buletinul nostru au însă ca personaj central… bilele. Asta este! Dar credeţi-ne, jocul prezentat astăzi este unul frumos. Dacă sunteţi pasionaţi de curse, atunci aveţi ocazia unor întreceri în spaţiu 3D, curse de 4, 8 sau 12 bile. Există şi trei nivele de dificultate, pentru „reglarea” priceperii Dvs. Iar versiunea 1.5, pe care am testat-o noi acum, are 18 piste.

Manevrarea bilei (a Dvs este cea albă) este relativ uşoară: cu săgeţile, sau cu mouse-ul (ţinând apăsat butonul stânga). Eu personal am preferat cu mouse-ul, controlând mai bine bila. De ce trebuie controlată? Simplu: accelerând, bila poate uşor să zboare în afara pistei. Dacă nu din vina Dvs, atunci puteţi ieşi din cursă „împins” de bilele co-participante. Acestea sunt de trei culori, fiecare cu câte o putere specială: una se poate face invizibilă şi să treacă fără ciocniri; alta se poate învârti în jurul axei, ca un titirez, ciocnirea cu ea fiind imprevizibilă; în fine, alta lasă bombe, care evident că şi explodează… de evitat! Grafică excelentă! Sunet bun! Acţiune! Ingrediente excelente pentru un joc relaxant. Îl puteţi descărca de la autorul francez sau de pe situl Caiman.us.

Notă: la curse pot lua parte şi cei care nu au vârsta legală sau carnet de conducere 😉 Este evident, dar m-am gândit că este mai sigur să precizez!


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (Neevaluat încă)
Loading...Loading...

0 comentarii


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *