Chirurgie plastică pentru XP


Altceva se mai poate?

Desigur. După cum spuneam, unele dintre Stilurile Vizuale includ în arhiva ZIP şi teme pentru unele aplicaţii, WinAmp, ObjectDoc, chiar şi Explorer. Există un mic program numit YZ Toolbar, al cărui autor din păcate a dispărut între timp de pe Internet cu situl lui cu tot. Dar multe alte situri au păstrat programul (de exemplu îl găsiţi pe situl amintit deja, OSX-E.com). Să vedem cum arată Explorer-ul cu tema CrystalMilk:

După cum vedeţi, fereastra are aspectul modificat, dar butoanele sunt cele clasice. Să lansăm YZToolbar, dar nu înainte de a pune în directorul Themes al programului tema oferită de CrystalMilk (în directorul Y’z toolbar theme). Selectând în YZToolbar tema CrystalMilk şi setând să scoată „steagul” Windows din dreapta, vom obţine următorul look:

Desigur, modificările la Explorer se reflectă şi în Internet Explorer. Iată alte două teme aplicate cu YZToolbar (găsiţi pe Internet multe alte teme):


Pentru ca aspectul să rămână modificat la Explorer şi Internet Explorer, trebuie ca programul YZToolbar să pornească deodată cu sistemul de operare. Creaţi un shortcut la program în Start Up şi aţi rezolvat problema.

Să privim puţin captura din dreapta: mai seamănă cu clasicul Windows XP? Nu prea, sper că sunteţi de acord. Am aplicat o temă vizuală (Visual Style); am aplicat o temă la Explorer (Candy Junior cu YZToolbar); am mutat bara cu butonul Start sus; am făcut „curăţenie” la icoanele de pe Desktop, şi am pus Coşul de gunoi în dreapta jos; am mărit iconiţele de la 32 la 48 (Display Properties, Appearance, Advanced, din Item -> Icon, Size 48); în plus am schimbat iconiţele (puteţi face manual, sau aplicând seturi cu programe pentru IconTweaker).

„Dezlănţuiţi-vă” imaginaţia artistică aranjându-vă sistemul de operare aşa cum vă place!

În continuare nu vom trece la literatură, dar vom vorbi despre

Marii clasici


Pagini: 1 2 3 4 5 6 7

Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (3 evaluări, media: 5,00 din 5)
Se încarcă...

1 comentariu


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *