CMS – În loc de introducere


CMS-urile dacă nu ar fi existat (până acum) ar fi fost inventate de urgenţă astăzi. Printre efectele lor negative se numără şi crearea dependenţei: odată ce descoperi lumea CMS-urilor ajungi să te întrebi cum ai trăit fără ele până atunci ;). OK. Să vedem dacă următoarele motive vă conving de valoarea acestor „web-găselniţe”.

  • CMS-urile sunt de regulă gratuite (există câteva comerciale, dar aceasta nu înseamnă că cele gratuite ar fi slabe)
  • CMS-urile oferă un cadru de-a gata pentru sit; cu cât ai ales mai bine cadrul, cu atât ai redus din efortul de dezvoltare al lui; este ca şi cum ai porni o casă având deja fundaţia – şi cine nu ştie cât de importantă este o fundaţie bună!
  • CMS-urile includ de regulă câteva designuri, pe situl producătorului sau ale comunităţii asociate găsindu-se alte sute (atenţie, unele CMS-uri sunt gratuite, dar interfeţele costă); poţi avea un sit cu un design profesionist!
  • CMS-urile au de regulă posibilitatea extinderii funcţionalităţii de bază prin pluginuri; vrei ca situl să includă o pagină de contact? cauţi un plugin! dacă doreşti ceva util, aproape sigur găseşti un plugin (depinde desigur de mărimea comunităţii respectivului CMS)
  • CMS-urile strâng în jurul lor comunităţi; există CMS-uri care au comunităţi româneşti, unde poţi pune uşor întrebări şi găsi rapid soluţii la nelămuririle tale
  • CMS-urile au pretenţii tehnice satisfăcute de majoritatea soluţiilor de hosting (în speţă PHP şi MySQL)
  • dar poate cel mai important: CMS-urile permit actualizarea conţinutului online (adio editoare web, adio programe FTP) inclusiv în echipă (un sit poate fi întreţinut, dezvoltat de mai multe persoane, fiecare publicând conform unor drepturi atribuite)

Există şi câteva dezavantaje (relative), care îi ţin la distanţă pe unii de CMS-uri:

  • Dacă nu are interfaţă în limba română, trebuie să cunoşti (aproape întotdeauna) engleza
    • atenţie: există CMS-uri cu interfaţa în limba română!
  • Dacă HTML poţi testa local oricând, pentru un CMS trebuie să îţi instalezi local diverse (de regulă PHP şi MySQL)
    • atenţie: şi PHP şi MySQL sunt gratuite, poţi chema un prieten mai specialist să îţi instaleze… dar la urma urmelor nu trebuie să faci testele local (vom explica de ce)
  • Etapa de configurare şi particularizare pot să fie destul de „dureroase” (ca timp şi cunoştinţe) – dar odată depăşită menţinerea sitului este aproape o distracţie!
    • atenţie: depinde mult de pretenţii, pentru un sit simplu configurarea şi particularizarea putând dura 30 minute, pentru un sit complex însă putând ajunge la 3 zile sau mai mult
  • Dacă tu îţi poţi administra online situl înseamnă că există o portiţă de acces pe sit! dacă pe acolo intră şi hackerul?
    • atenţie: teama este justificată, dar doar pentru CMS-uri care nu se actualizează periodic; CMS-urile bune sunt foarte bine protejate, iar eventualele portiţe de securitate se remediază rapid

Încerc să vă mai dau un motiv în plus pentru a alege CMS-urile (sau cel puţin pentru a medita asupra lor), indicându-vă o listă de situri realizate cu ajutorul unor astfel de aplicaţii web: Cnet.ro (da, chiar acest sit este făcut cu un CMS), Ro.NovoPress.info (o agenţie de ştiri), M-Ol.ro (situl Mitropoliei Olteniei), Viata-Crestina.ro (situl editurii Viaţa Creştină), Mediacat.cnet.ro (comunitatea operatorilor media catolici), DarulVietii.cnet.ro (asociaţia pro-life Darul Vieţii), VladimirGhika.ro (dedicat Mons. Ghika) sau situl meu personal, Capan.ro, făcut de asemenea cu un CMS. Iată aplicări foarte variate, după cât de variate sunt şi CMS-urile. Aproape (aproape!) orice sit ai dori, poţi găsi un CMS care să te ajute foarte mult. Care oare?

Vom vorbi în continuare despre alegerea CMS-ului potrivit.


Pagini: 1 2 3

Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (2 evaluări, media: 5,00 din 5)
Se încarcă...

0 comentarii


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *