Microsoft: Ce mi-e mamă, ce mi-e mătuşă?


Nu, pentru mine mama este una şi mătuşa alta. Dar pentru Microsoft par a fi tot una. Astăzi a apărut pe Google Video un simpatic scurt film video de la o prezentare recentă făcută de Microsoft în faţa unei audienţe care aştepta să vadă puterea unui produs de recunoaştere a comenzilor vocale (voice recognition) şi s-a trezit la un spectacol de comedie. Când omul de la Microsoft i-a dictat programului să scrie „dragă mamă” (în engleză desigur), pe monitor a apărut afişat „dragă mătuşă” (tot în engleză desigur). Încercările de a corecta – vocal – greşeala au condus la noi perle, spre deliciul publicului. Nu este prima oară când Microsoft o dă în bară în public. Dar să fim serioşi, nici nu au patentul pentru aşa ceva: se întâmplă cam pe la toate casele.

În altă ordine de idei şi fără nici o legătură cu recunoaşterea vocală, Microsoft a anunţat că va trece la taxarea descărcării versiunii Beta a pachetului Office 2007. Acesta a fost descărcat până acum de 3 milioane de ori pe gratis, iar un purtător de cuvânt de la Microsoft s-a plâns că aceasta costă în termeni de server, aşa că de miercurea viitoare descărcarea va costa un dolar şi jumătate. Mai nimica, chiar şi pentru români, dacă nu ar fi problema cardului pentru plata electronică. Aşa că dacă doriţi să mai descărcaţi gratuit Office 2007 Beta 2, grăbiţi-vă, mergând aici.

radu.capan


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (Neevaluat încă)
Loading...Loading...

2 comentarii

  1. Fantastic! Chiar am urmarit videoclipul [faina treaba cu imaginea], chiar mi-a mers bine fara sacadare inca o data Google rulllzzz!

  2. radu.capan spune:

    Acum se pot comanda tricouri cu deja celebra propozitie iesita cica din recunoasterea vorbirii (Dear aunt…). A se vedea aici.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *