Vreţi să vă concentraţi pe o fereastră?


Cei care lucrează sub Linux sau sub Mac OS X au posibilitatea de a seta ca aplicaţia activă să fie mai vizibilă (un fel de a spune), făcând tot ceea ce este în afara lor mai difuz. Aceasta vă poate ajuta să vă concentraţi mai bine asupra ferestrei în care lucraţi la un moment dat. Desigur, cu o rezoluţie de 800×600, un astfel de program ar fi inutil. Dar dacă aveţi o rezoluţie generoasă şi nu lucraţi cu aplicaţiile maximizate, atunci priviţi mai jos cum ar putea arăta ecranul Dvs.

Ghost

O aplicaţie care permite aşa ceva se numeşte Ghoster, are doar 205KB şi poate fi descărcată de aici. Nu are nevoie de instalare. Odată lansat, programul evidenţiază fereastra activă. Dacă vă uitaţi în systray, lângă ceas, veţi vedea o iconiţă nouă. De acolo puteţi face configurările. Este un simplu fişier text (salvaţi modificările şi daţi Restart, tot de la iconiţă). Puteţi să indicaţi o culoare pentru efectul exterior ferestrei active. De exemplu eu mai jos am pus 3c5184 (o nuanţă de albastru indicată ca RGB – cu aproape orice editor grafic puteţi găsi codul RGB al unei culori – sau apela la 000000 pentru negru, ori ffffff pentru alb). Puteţi pune şi o imagine care să fie folosită pentru efectul exterior.

Mai există aplicaţii de acest gen. Un anume individ, dacă am înţeles bine, şi-a propus o întrecere cu el însuşi: să scrie în fiecare zi, timp de 30 de zile, câte un program. În a zecea zi a scris programul Jedi Concentrate, şi, oferind sursa, cineva l-a îmbunătăţit imediat. Puteţi testa programul modificat aici sau vedea blogul celui cu competiţia aici. Dezavantajul acestei aplicaţii este că efectul trebuie aplicat manual, apăsând F12. Într-un fel poate nu este un dezavantaj. Poate că nu doriţi ca efectul să fie constant, ci doar când lucraţi la un moment dat în MS Word de exemplu. Dacă aveţi programul lansat (din nou, nu este nici un kit, deci nici o interferenţă cu regiştrii) tot ce trebuie să faceţi este să apăsaţi F12 şi… similar:

După cum vedeţi, şi această aplicaţie permite setarea culorii în baza căreia se aplică efectul pentru exteriorul ferestrei active. Din nou, dând click pe iconiţa ce apare în systray aveţi acces la o mică fereastră de configurare.

Personal cred că prefer să maximizez ferestrele, dar dacă cumva vă place sau doriţi să vă impresionaţi prietenii… aveţi cu ce!


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (Neevaluat încă)
Loading...Loading...

0 comentarii


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *