StiriNoi.com


„Ştiu că suna weird. Am meditat destul până să mă hotarasc. URL-ul e scurt, conţine cuvântul ştiri, e din două silabe. Şi apoi e funny. Gândeşte-te la englezescul ‘it’s old news’. Şi apoi, cred că ştirile conteaza. Şi da – şi românii au ‘ştiri vechi’ (observ de ani de zile cum unele site-uri preiau ştirile la 2-3 zile dupa ce acestea apar). Aşa că ‘ştirinoi’, că sună a pleonsam, că nu, e oarecum justificat în ceea ce mă priveşte.” Astfel îşi justifica săptămâna aceasta autorul sitului stiri.wordpress.com mutarea la noua adresă www.stirinoi.com.

În peisajul internetului românesc există puţine bloguri IT (mai ales bloguri care să reziste mai mult de câteva zile la un ritm constant). Noul sit StiriNoi.com, în ciuda numelui weird, pare a nu fi unul trecător, prin pasiunea pe care o dovedeşte autorul lui. Zece ştiri dimineaţa şi „după gust” în restul zilei – un volum constant întreţinut de două luni. Despre ce sunt ştirile? Cităm pe vechiul sit: „Linux, OSS, BSD, afaceri ale marilor companii, în general anythig Linux-related.” Dacă vă interesează astfel de ştiri, atunci puteţi urmări situl inclusiv prin RSS (de aşteptat, fiind realizat în WordPress, ca şi curentul sit). Singurul minus pe care îl dau este limbajul ştirilor, pe alocuri cam colorat.


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (Neevaluat încă)
Loading...Loading...

0 comentarii


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *