Să învăţăm PHP – cea mai scurtă instrucţiune


V-aţi pus vreodată întrebarea care este cea mai scurtă funcţie PHP care oferă totodată un rezultat larg, destul de bogat? Ei bine, acum aveţi ocazia să aflaţi şi să testaţi chiar dumneavoastră. Deschideţi un editor de texte (ex. Notepad) şi scrieţi:

<?php phpinfo(); ?>

Salvaţi documentul ca info.php (sau altă denumire) şi încărcaţi-l (upload) pe serverul dumneavoastră. Deschideţi fişierul cu browserul din locaţia în care l-aţi pus şi veţi vedea o pagină destul de lungă cu informaţii utile pe despre serverul dumneavoastră precum informaţii despre opţiuni, compilaţii şi extensii, versiunea php, mysql sau postgresql (dacă sunt instalate), informaţii despre server şi mediul său, mediul PHP, versiunea sistemului de operare, căile de acces spre servicii, valorile locale şi generale ale configuraţiilor, header-e HTTP şi licenţa PHP.

phpinfo.jpg
Pentru că fiecare sistem este setat diferit, phpinfo() este folosit des pentru verificarea configuraţiilor serverului sau a variabilelor predefinite disponibile.

Instrucţiunea phpinfo() are şi o serie de opţiuni disponibile în cazul în care doriţi informaţii mai precise despre sistemul dumneavoastră precum:

INFO_GENERAL : Configuraţia, locaţia php.ini, data instalării, web server-ul, system şi altele.
INFO_CONFIGURATION : Valorile generale şi locale curente pentru directivele PHP.
INFO_MODULES : Modulele încărcate şi setările lor.
INFO_VARIABLES : Arată toate variabilele predefinite pentru EGPCS (Environment, GET, POST, Cookie, Server). .
INFO_LICENSE : Informaţii despre licenţa PHP.
INFO_ALL : Arată toate informaţiile phpinfo(). Aceasta este valoare predefinită pentru funcţie.

Exemplu:

<?php phpinfo(INFO_MODULES); ?>


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (Neevaluat încă)
Loading...Loading...

0 comentarii


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *