BSOD


„Una dintre cele mai temute culori în Windows este albastru. Mârşavul Ecran Albastru al Morţii (Blue Screen of Death – BSOD) este declanşat de fiecare dată când ceva merge teribil de prost.” Nu pot să nu fiu de acord cu prima afirmaţie, care îi aparţin unui angajat al Microsoft (este drept, un „convertit” la Microsoft, până în urmă cu câteva luni conducând o firmă independentă, Sysinternals, acum absorbită în gigantul MS). Cine nu se teme de o imagine precum cea care urmează?

Într-un gest interesant – glumă? –  Mark Russinovich a lansat pe situl Microsoft (!), în prima zi a acestei luni, un screensaver BSOD (sau poate doar ultima versiune) care, aţi ghicit, simulează teribilul ecran albastru. Pe cine ar putea interesa un astfel de screensaver? Personal nu văd altă opţiune decât dacă doriţi să faceţi o glumă cuiva – dar asiguraţi-vă că stă bine cu inima. De la această pagină puteţi descărca diabolicul screensaver şi instala pe calculatorul altcuiva (pe bune, cine – în afară de mine, pentru teste – şi-ar instala local un astfel de screensaver?). După câteva minute de inactivitate… ecranul albastru!

În pagina de pe situl Microsoft sunt indicate şi instrucţiunile pentru cei care mai folosesc Windows 9X şi doresc acest screensaver.

PS: Dincolo de glumă, dacă nu aţi folosit până acum produsele Sysinternals, nu este prea târziu. Deşi eram sigur că după integrarea în Microsoft, programele lui Mark vor deveni comerciale, ele sunt mai departe gratuite. Găsiţi zeci de programe, de regulă mici şi orientate pe chestiuni foarte tehnice (regiştri, procese, reţele), mai puţin recomandabile deci celor ce mânuiesc computerul doar de ieri.


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (1 evaluări, media: 5,00 din 5)
Loading...Loading...

0 comentarii


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *