James Kim a murit


Probabil majoritatea cititorilor se întreabă cine este James Kim. Sau poate s-a lămurit privind imaginea de mai jos: a fost senior editor la CNET.com (nici o legătură între CNET.com şi CNet.ro). James Kim a mai „apărut” de fapt într-un articol de-al nostru (vedeţi finalul articolului), iar cei care au urmărit constant CNETTV.com îl cunosc mai bine.

Oricum, scopul acestei semnalări nu este atât aducerea unui tribut lui James Kim cât mai degrabă constatarea unei mobilizări extraordinare în spaţiul IT al ultimelor zile. De când la 25 noiembrie James a fost dat dispărut împreună cu familia sa, numele lui a fost pe buzele (şi/sau tastele) a milioane de internauţi. Dacă urmăriţi Digg.com, aţi văzut zeci de materiale „săpate” despre dispariţia şi căutarea familiei dispărute. Ironic cum un „guru” în ale tehnicii a murit lipsit de GPS sau alte gadgeturi tehnologice care i-ar fi putut salva viaţa, luând o curbă greşită pe un drum oarecare. Admirabil eroismul lui de a părăsi maşina pentru a găsi ajutoare. Doar că în final soţia sa şi cele două fetiţe au fost găsite şi salvate, dar el a murit. Azi-dimineaţă iarăşi zeci de materiale „săpate” pe Digg.com, anunţând un final trist la o poveste care a captat atenţia atâtor internauţi. Şi, peste noapte, a apărut şi un sit care strânge donaţii pentru familia lui James Kim.

În secol XXI să te rătăceşti şi să mori… Trist. Să sperăm că Google Maps în câţiva ani va deveni un instrument care să ajute în astfel de cazuri. Şi că tehnologia în general va avansa pentru a se evita astfel de situaţii. Mai multe despre James Kim se găsesc pe CNETTV.com, care a reunit nişte materiale pentru a-l comemora.

radu.capan


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (Neevaluat încă)
Loading...Loading...

0 comentarii


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *