Din nou despre căutarea cu Firefox


Firefox 2.0, spre deosebire de versiunile anterioare, nu mai foloseşte din bara de adrese căutarea „norocoasă” (I’m Feeling Lucky) ci după nume (Browse by Name). Dar pentru o căutare clasică pe Google există boxa specială de căutare, aşa că de ce să nu revenim la căutarea „norocoasă”? Personal o prefer pentru că ajung mai rapid la anumite situri. Să vedem deci cum modificăm modul nou de operare din Firefox.

În bara de adrese scrieţi about:config. Veţi ajunge instantaneu la lista parametrilor de configurare a navigatorului Firefox.

În câmpul Filter scrieţi keyword.URL şi veţi avea selectată doar această cheie. Veţi vedea acolo calea de căutare folosită implicit de Firefox, adică:

http://www.google.com/search?ie=UTF-8&oe=UTF-8&sourceid=navclient&gfns=1&q=

Dacă vă convine căutarea după nume, puteţi lăsa această valoare, sau eventual schimba .com în .ro pentru a folosi versiunea românească a Google. Dacă doriţi să folosiţi căutarea „norocoasă” modificaţi valoarea dând click dreapta pe cheie şi alegând Modify. Veţi putea apoi scrie de exemplu:

http://www.google.ro/search?ie=UTF-8&btnI=&q=

Acum dacă veţi mai face o căutare din bara de adrese (nu din boxa de căutare), Firefox va folosi căutarea „norocoasă”! Nu a fost greu, nu? Daţi click pe Show All (în bara cu Filter) pentru a vedea din nou toţi parametrii configurabili la Firefox. Cu atenţie puteţi încerca şi alte modificări. Dacă sunt variabile booleene (true / false), un dublu click pe parametru îi comută valoarea. Dacă o cheie a fost modificată de Dvs (sau de vreo extensie instalată), la stare va scrie user set, altfel status. Dacă aţi modificat un parametru şi doriţi să reveniţi la valoarea implicită, daţi click dreapta şi alegeţi Reset. După cum vedeţi, este destul de uşor de lucrat cu aceşti parametri relativ ascunşi ai Firefox. Oricum, este bine să ştiţi ce faceţi înainte de a-i „ameţi” prea rău.


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (Neevaluat încă)
Loading...Loading...

0 comentarii


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *