IMDb Live SL


Nu se întâmplă prea des la CNet.ro să recomandăm un program gratuit scris de un român. Am scris în trecut despre Dixit, program pe care îl folosesc şi astăzi aproape zilnic, sau despre RemoteSMS, care rămâne foarte util, dar din păcate SMS-urile free oferite cândva de Connex au dispărut. Probabil au mai fost şi alte programe româneşti, dar oricum foarte puţine. Astăzi ne oprim la IMDb Live SL. Vizitând situl veţi găsi şi alte programe ale aceluiaşi Ionuţ Neagu (aka SmLex).

Ce face / oferă IMDb Live SL? Cităm de pe situl producătorului: IMDb este un program gratuit care  a) afişează informaţii despre filme (titlu filmului, anul lansării, regizor, durata, cod IMDb, tagline , plot outline, genul filmului, descriere, rating, afişul filmului); b) caută subtitrări; c) caută torrenţi. Căutarea filmelor se face prima dată după nume în baza de date IMDb apoi selectând filmul dorit începe afişarea informaţiilor despre film, căutarea subtitrărilor şi căutarea torrenţilor. Subtitrările sunt căutate pe unul dintre cele mai mari site-uri de subtitrări de la noi, www.regielive.ro, după codul IMDb, iar căutarea torrenţilor se face după nume, neexistând vreun site cu căutare după codul IMDb. Am încheiat citarea de pe situl producătorului. Ce aş mai putea spune decât că într-adevăr face ce spune: dacă sunteţi interesat de vreun anumit film puteţi afla rapid informaţii despre el, mai mult, putându-l căuta pe net şi descărca (atenţie la problemele legale), şi găsi o subtitrare pentru el. În loc să mergeţi pe trei situri folosiţi un singur program!

Programul este acum la versiunea 0.9.9, având doar 260kb.


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (1 evaluări, media: 3,00 din 5)
Loading...Loading...

5 comentarii

  1. Iosif spune:

    E foarte interesant… Ma bucur.

  2. rocsana postelnicescu spune:

    De cand am incarcat noul program, noua versiune, nu mai imi incarca nici un torent. De ce?
    Va multumesc.

  3. radu.capan spune:

    Hmmm… Am testat acum şi într-adevăr nu mai merge. Cu siguranţă trebuie contactat autorul programului şi semnalată problema (i-am scris, să vedem cât de rapid răspunde). La data scrierii prezentării, din câte îmi amintesc mergea şi căutarea torrentelor.

    Revin. Autorul programului mi-a scris: „Din cauza ca lucrez la o versiune nou a programului nu am mai verificat daca versiunea asta mai functioneaza. Pana o sa lansez versiunea noua o sa o refac pe asta. O sa dureze o zi maxim 2. Desi cred k pana la la ora 16 o sa o termin.”

  4. Tom spune:

    Ma bucur sa vad acest articol. Ionut chiar a muncit la programul respectiv pentru ca sa ii ajute pe altii.

    Noi (RegieLive) ne bucuram ca am putut participa la acest lucru.

    Speram ca pe viitor sa mai apara si alte programe bune facute de SmLex.

  5. Pana la o noua versiune am rezolvat bug-ul din asta. A aparut versiunea 1.0.0.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *