Prelucrări în serie cu MIR


Multiple Image Resizer a ajuns recent la versiunea 2.0.4.0. Poate fi descărcat din secţiunea de Download a sitului nostru sau de pe situl producătorului. Mai nou programul suportă traducerea interfeţei, astfel că dacă un inimos român va dori să îşi jertfească o jumătate de oră, îl vom putea avea şi pe limba noastră. Ce face acest program? Numele explică doar parţial funcţiunile lui, MIR mergând dincolo de redimensionarea mai multor imagini deodată.

În fapt MIR permite aplicarea mai multor tipuri de prelucrări unei serii de imagini. Totul se face din taburile de jos care, după cum puteţi vedea, au iconiţe (destul de) sugestive pentru operaţiile aferente. Primul tab (Select Images) este pentru selecţia imaginilor: puteţi adăuga un director întreg sau manual anumite fişiere. Al doilea tab (Processing Options) – activ în captura grafică de mai jos – vă permite să stabiliţi ce operaţii doriţi aplicate, dar şi în ce ordine! Evident, pentru fiecare dintre aceste operaţii aveţi un tab, unde definiţi parametri. Puteţi opta deci pentru: decuparea imaginilor şi/sau redimensionarea lor şi/sau rotirea lor şi/sau adăugarea unei borduri şi/sau adăugarea unui text pe fiecare imagine şi/sau adăugarea unei imagini (gen watermark sau logo) tot pe fiecare imagine. Taburile corespunzând unei operaţii permit de exemplu stabilirea culorii bordurii (marginii) dacă aţi ales operaţiunea Border, sau limitele scalării dacă aţi ales Resize.

Programul nu este greu de folosit. Oferă şi o previzualizare a modului în care va arăta o imagine după prelucrare. Penultimul tab (Save Options) vă permite să stabiliţi directorul unde să fie salvate imaginile prelucrate, dar şi tipul de imagine (gif, jpg, tiff…) dacă doriţi prelucrare şi convertire de format. În fine, ultimul tab (Go) are un buton pe care trebuie doar să îl apăsaţi şi programul va aplica procesările cerute pe fiecare dintre imaginile alese de Dvs. Dacă faceţi frecvent aceleaşi prelucrări, puteţi salva parametrii prelucrărilor în profiluri, reapelabile ulterior. Nu este unul dintre cele mai complexe programe ale genului, dar cu siguranţă unul dintre cele mai intuitive.

Important: trebuie să aveţi .NET instalat pe calculator.


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (Neevaluat încă)
Loading...Loading...

1 comentariu

  1. Adrian spune:

    Am o rugaminte. As dori sa alcatuiesc niste pps-uri sau similare – imagini+muzica – din arhiva proprie, de marime medie, care sa poata fi trimise prietenilor, prin email, de ex. Un Magnificat (icoane + muzica). Cu mentiunea ca sunt cam afon in materie! Multumesc! Adrian


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *