Ubuntu: jurnalul primului contact (II)


Am ajuns deci în posesia unui live-CD cu Ubuntu (pe care l-am descărcat de pe web, a se vedea materialul de ieri). Deşi eu voi scrie în mai multe zile, este vorba de fapt de experienţa a câtorva ore. Cu CD-ul în unitate am restartat calculatorul. Şi… nimic, s-a pornit tot Windows-ul. Pentru a folosi CD-ul cu Ubuntu trebuie să vă asiguraţi că secvenţa de bootare a calculatorului începe cu CD-ul. După ce aţi modificat în BIOS – dacă este cazul – puteţi reporni calculatorul. Acesta va sesiza prezenţa unui CD bootabil şi va porni sistemul de operare de pe el. Înainte de a da vreun enter, sesizaţi jos nişte tasta cu explicaţii. Dacă apăsaţi pe F2 veţi avea posibilitatea să alegeţi limba română şi atunci meniul de pornire, chiar şi meniurile în Ubuntu, vor fi în română (pe alocuri în engleză)!

Eu am testat CD-ul cu Ubuntu pe două laptopuri. Pe unul timpul de lansare a fost acceptabil, pe celălalt cam lung. Este normal, fiind vorba de lansarea unui sistem de operare nu de pe harddisk ci de pe CD. În plus depinde şi de configuraţia calculatorului şi rata de succes în identificarea driverelor. În ambele cazuri însă, după câteva minute eram în Ubuntu (a se vedea ecranul de mai sus), întâmpinat cu sunet la intrare (deci a recunoscut placa audio), puteam mişca mouse-ul (recunoscut asemenea), iar rezoluţia era mare (placa video ok!).

Am dat click dreapta pe desktop şi am găsit opţiunea Change Desktop Background. S-a deschis o fereastră prezentată în dreapta. Paleta de wallpaperuri nu este impresionantă, dar a fost prima operaţiune făcută în Ubuntu fără să fi pus mâna pe vreun manual cu explicaţii. De fapt foarte multe, foarte foarte foarte multe lucruri sunt intuitive în Ubuntu. Meniul Start cu care suntem obişnuiţi din Windows să fie în stânga jos, este în stânga sus. Ceasul sistem nu este în dreapta jos ci în dreapta sus. În schimb tot în banda de jos avem aplicaţiile deschise. Navigarea între aplicaţii se face tot cu ALT-Tab. Selecţia unui text întreg sau a tuturor iconiţelor în echivalentul de „Explorer” se face tot cu CTRL-A. Copierea şi lipirea din clipboard se face cu aceleaşi taste! Ar fi fost cu siguranţă o experienţă cam frustrantă să înveţi noi combinaţii de taste pentru operaţii binecunoscute. Din fericire Ubuntu nu inventează apa caldă…

Ca lucruri noi sunt unele facilităţi prezente pe colţuri: în dreapta-sus este butonul pentru închis calculatorul (ca în Windows, el permite şi restartarea, schimbarea user-ului, hibernarea…); în dreapta-jos coşul de gunoi şi lângă el două workspace-uri între care se poate comuta cu un click, permiţându-ţi să îţi organizezi aplicaţiile mai uşor (într-un spaţiu de exemplu cele de navigare, în altul cele de editare text); în stânga-jos este un buton care apăsat eliberează desktopul de ferestrele active. După cum presupuneţi, Ubuntu permite acelaşi sistem de scurtături similar cu Windows-ul (click dreapte pe desktop şi alegeţi Create Launcher).

Pe desktop se află o scurtătură spre Examples. Este un folder de pe CD în care aveţi materiale demonstrative: un film, un fişier audio, imagini grafice, fişiere text, prezentări. Dând click pe ele veţi vedea filmul, auzi o fabulă, urmări o prezentare a minunatului Ubuntu. Captura de mai sus vă arată folderul Examples şi cu siguranţă recunoaşeţi aspectul a la Windows Explorer. Sunt unele diferenţe la sistemul de navigare, dar nu mari. Şi dacă fişierele video şi audio date ca exemplu merg, să nu vă miraţi că alte filme avi sau piese mp3 dau eroare – problema este rezolvabilă, dar vorbim altădată.

Iată mai sus o captură cu GIMP în acţiune. Da, există o serie de aplicaţii preinstalate. Daţi pagina pentru a merge mai departe…


Pagini: 1 2

Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (Neevaluat încă)
Loading...Loading...

1 comentariu

  1. gabi spune:

    Interesant… se pare ca Ubuntu asta face din ce in ce mai multi… prozeliti.
    Articolul e bun… si mai ales… neutru.
    Daca vrei… ti-l instalezi… daca nu tot ti-l instalezi… ca e free.
    Iar Bill Gates n-o sa moara de foame…


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *