Instalare Ubuntu 6.10 (Edgy Eft)


După ce într-un scurt jurnal (I, II, III) am scris despre experienţa primului contact cu sistemul de operare Ubuntu, testat de pe un live-CD, acum este timpul să scriu despre instalare. Sistemul de operare m-a convins aşa m-am decis să îl instalez. Am parcurs acest proces pe două calculatoare (laptop-uri) şi aceasta este toată experienţa mea de instalare Ubuntu (sunt un începător şi nu doresc să îmi dau aere de expert în această materie). Cât este însă proaspătă amintirea, mi-am propus să o pun în scris, mai ales că am făcut şi capturi pas cu pas. Poate va fi util şi altora.

Înainte însă o foarte scurtă recapitulare. Am scris în partea I din jurnal de unde se poate descărca imaginea pentru live-CD. Acesta vă poate sluji atât pentru a vă face o idee despre Ubuntu, cât şi pentru a-l instala pe harddisk. Înainte de a o face, asiguraţi-vă (vedeţi partea a II-a şi a III-a din jurnal) că Ubuntu recunoaşte driverele Dvs… şi că vă place. Ar fi păcat după ce îl instalaţi să vă daţi seama că placa video nu este recunoscută nici cum (nici după ce aţi săpat pe net după alte drivere) sau că Ubuntu nu răspunde nevoilor Dvs (nu ştiu care…). Şi o a doua observaţie: eu am mers înainte cu Ubuntu, dar sunt atâtea variante! Este Ubuntu varianta creştină, este Ubuntu varianta… diabolică. Este Kubuntu, Xubuntu, EdubuntuUbuntu Studio (acesta va fi, din aprilie a.c.) şi poate şi alte variante. Fiecare dintre variante echipează Ubuntu clasic cu alte lucruri, fiind orientate pe anumite grupuri ţintă.

Dacă v-aţi hotărât să încercaţi Ubuntu, iată paşii. Teoretic sunt şase, dar în cazul meu povestea începe de sub Windows, unde am căutat să fac spaţiu pentru Ubuntu. Acesta cere cam 2GB pentru sistem şi aproape dublu cât memoria RAM pentru o partiţie swap. Dacă doriţi să folosiţi serios Ubuntu, veţi pune probabil 10GB sau mai mult. Eu am ales să fac o partiţie de 4GB pentru Ubuntu şi de 1GB pentru swap. Dar în ambele instalări făcute, partiţiile realizate cu PQMagic nu au fost tocmai bune. Important este însă că am rezervat spaţiul. Instalatorul pentru Ubuntu foloseşte programul GParted (Gnome Partition Editor), despre care un interesant articol găsiţi aici. Deci: puteţi să realizaţi partiţionarea dinainte, adică din Windows, sau direct din instalatorul Ubuntu. Problema cu partiţionarea este UNICA chestiune periculoasă în toată povestea instalării. Dacă se ia curentul în timpul partiţionării, se prea poate să vă luaţi adio de la date. Şi cu curent, pericolul există. De aceea, mereu înainte de a partiţiona faceţi copii de siguranţă la datele valoroase.

Terminând cu vorbăria lungă, să trecem la instalare. Bootaţi computerul cu CD-ul cu Ubuntu în unitate. Daţi F2 pentru a selecta româna şi lansaţi Ubuntu. După câteva minute veţi fi în sistemul de operare. În meniul System, la Administrare veţi găsi opţiunea Instalează. Daţi click şi epopeea începe!

După cum vedeţi mai jos este vorba de 6 paşi, pasul 5 fiind singurul complicat. Primul pas cere limba dorită în procesul de instalare. Evident vom alege româna. Apoi click pe Forward.

Pasul 2 este localizarea pe hartă pentru setările sistemului de operare ce va fi instalat. Alegeţi şi apoi click pe Forward.

Uşor, nu? Am ajuns la pasul 3. Alegeţi România şi apoi Romania – Winkeys. Pentru a testa că puteţi scrie bine caracterele româneşti, folosiţi linia de testare. Apoi click pe Forward.

Acum câteva date despre Dvs. În pasul 4 se cere numele Dvs, un nume de utilizator (username) şi o parolă (password). Le indicaţi, le ţineţi minte (!!!) şi daţi click pe Forward.

Pasul 5. De aici începe distracţia. Dacă e vorba de un calculator pe care va fi doar Ubuntu, probabil puteţi merge cu primele versiuni. Eu cum am pus Ubuntu lângă Windows, am ales Editează manual tabela de partiţii şi am dat click pe Forward.

Tot pasul 5. Am avut partiţiile gata pregătite (una linux-swap şi alta ext3), dar nu i-au convenit instalatorului (pentru că în pasul următor, 6, nu făcea detecţia corect, iar când indicam manual aveam un mesaj de eroare). După numeroase încercări fără succes, am rezolvat simplu: am şters cele două partiţii pregătite încă din Windows şi le-am recreat, mai întâi partiţia de swap şi apoi cea ext3.

În imaginea următoare vedeţi crearea partiţiei swap.

Apoi restul de spaţiu l-am folosit pentru partiţia ext3.

Am dat să le creeze şi desigur m-a întrebat dacă sunt sigur. Vrei calule ovăz? Daaaa…

A început să lucreze la partiţii, rapid, câteva secunde.

Acum am avut partiţiile cum trebuie. Le-am amestecat ca ordine, dar esenţial este că a pus automat / pentru partiţia de 4GB (ext3) şi swap pentru partiţia de 1GB (996MB). După cum vedeţi celelalte unităţi ale harddiskului meu apar, nu vor fi atinse de instalare şi, mai mult, le voi putea vedea din Ubuntu!!! Doar vedea, nu şi scrie. Acum pot da Forward.

Am ajuns şi la ultimul pas, 6. Oferă un rezumat şi ne arată că partiţiile cu Windows nu vor fi atinse. Acum apăsăm pe butonul Install.

Instalarea a durat ceva vreme, peste o jumătate de oră, nu ştiu dacă chiar o oră (mi-am găsit altceva de făcut între timp).

La final, vestea cea bună: INSTALARE COMPLETĂ. Aşa-i că nu a fost greu?

La bootarea calculatorului am scos evident CD-ul şi am avut posibilitatea să aleg între Ubuntu şi Windows XP.

Mâine mai revin cu un material cu primele lucruri pe care le-am făcut după ce am avut instalat sistemul de operare.

Dacă doriţi capturile la dimensiune mai mare, le aveţi aici.


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (1 evaluări, media: 5,00 din 5)
Loading...Loading...

5 comentarii

  1. iancu sorin spune:

    Salut,
    Interesant, multumesc pentru atatea detalii.
    O intrebare am: acest sistem are vreun emulator de programe, astfel incat sa pot rula aplicatii pe care in mod obisnuit le rulez in mediul windows?
    Multumesc anticipat.
    cu stima, Sorin Iancu

  2. radu.capan spune:

    Sorine, cele scrise de mine sunt de la primele contacte, dar intense, cu Ubuntu. Nu vreau sa ma hazardez intr-un raspuns, dar pot spune doua lucruri: 1) am sa caut in zilele urmatoare sa aflu un raspuns testat; 2) dupa cum putem citi aici, solutii exista, probabil chiar mai multe.

    Cand voi fi vazut cu ochii mei mergand ceva Windows sub Ubuntu, voi scrie un material.

  3. Andrei spune:

    @iancu sorin
    din ce am citit eu se poate treaba asta…..cauta despre „wine”

  4. radu.capan spune:

    Am scris astăzi despre wine în materialul Ubuntu: lansarea aplicaţiilor Windows.

  5. ovidiu spune:

    Salut, multumesc mult de tot pentru informatiile care le-am gasit aici pentru ca o sa ma ajute enorm in proiectul pe care am sa il fac pentru diploma de tehnician tehnica de calcul la scoala. Si vad ca ubuntu si celelalte sisteme de operare linux incep sa aibe mare cautare pentru ca si in scoala in care invat eu am inceput sa operam cu ubuntu si celelalte linuxuri si sunt foarte incantat de el si cred ca o sa mil instalez si eu acasa. Si din nou iti multumesc foarte, foarte mult pentru informatii.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *