Lucrând la calculator din pat…


Nu ar fi minunat să putem lucra la calculator chiar şi stând întinşi în pat? Nu!

Dar există totuşi cazuri de extremă urgenţă în care aşa ceva ar prinde bine. Blogul Digital Inspiration a semnalat astăzi două soluţii. Una se numeşte Eropod şi este voluminoasă, dar permite poziţii foarte lejere.

Nici nu am îndrăznit să caut preţul, pentru că cu siguranţă trebuie să fie exorbitant. Probabil primii cumpărători ai astfel de dispozitive sunt persoane cu anumite handicapuri. Eu prefer scaunul incomod care mă face cam la o jumătate de oră să mă ridic pentru ca să mă mai desmorţesc. Nu uitaţi de programul recomandat acum câteva zile, dacă vă lipsesc exerciţiile în timp ce lucraţi.

 

Iată încă o soluţie, mai interesantă şi categoric mai mobilă: Laptop Laidback. Ciudat cum un sistem de lemne poate costa 270 de dolari. Dar îţi permite ca în loc să fi servit dimineaţa cu o cafeluţă, să primeşti laptopul la pat :) . Această soluţie este de interes în primul rând pentru bărbaţi, dat fiind că anumite studii leagă impotenţa unor bărbaţilor de ţinerea laptopului în poală. Citiţi acest articol care îi avertizează pe cei care nu îşi ţin laptopurile pe un birou.

 

 

Articolul medical indicat anterior se termină cu nişte cifre interesante. Cică în lume, la data scrierii articolului (decembrie 2004) existau 100 de milioane de laptopuri. Şi tot în 2004, în Marea Britanie un telefon mobil se vindea la fiecare minut, iar un laptop la două minute. În 2006 care sunt oare cifrele? Câte milioane de laptopuri ameninţă să ne lase fără urmaşi? Atenţie! 😉

radu.capan


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (Neevaluat încă)
Loading...Loading...

0 comentarii


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *