Copiii şi media: o provocare pentru educaţie


Consiliul Pontifical pentru Comunicaţiile Sociale

Mesajul Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea
pentru a 41-a Zi Mondială a Comunicaţiilor Sociale

Copiii şi media: o provocare pentru educaţie

Dragi fraţi şi surori,

1. Tema celei de-a 41-a Zile Mondiale a Comunicaţiilor Sociale, „Copiii şi media: o provocare pentru educaţie”, ne invită să reflectăm asupra a două teme conexe de o imensă importanţă. Formarea copiilor este una dintre ele. Cealaltă, poate mai puţin evidentă dar nu mai puţin importantă, este formarea mijloacelor de comunicare.

Provocările complexe cu care se confruntă astăzi educaţia sunt adesea legate de influenţa penetrantă a media în lumea noastră. Ca un aspect al fenomenului globalizării, şi facilitată de progresul rapid al tehnologiei, media modelează în mod profund mediul cultural (cf. Papa Ioan Paul al II-lea, scrisoarea apostolică Dezvoltarea rapidă, nr. 3). Într-adevăr, unii pretind că influenţa formativă a media rivalizează cu cea a şcolii, a Bisericii şi poate chiar a căminului. „Realitatea, pentru mulţi, este ceea ce mijloacele de comunicare recunosc ca real” (Consiliul Pontifical pentru Comunicaţiile Sociale, Aetatis novae, nr. 4).

2. Relaţia dintre copii, media şi educaţie poate fi analizată din două perspective: formarea copiilor de către media; şi formarea copiilor pentru a răspunde în mod potrivit la mijloacele de comunicare socială. Rezultă un fel de reciprocitate care indică responsabilităţile pe care le au media ca industrie şi nevoia unei participări active şi critice a cititorilor, spectatorilor şi ascultătorilor. În acest cadru, pregătirea pentru o folosire corectă a mijloacelor de comunicare este esenţială pentru dezvoltarea culturală, morală şi spirituală a copiilor.

Cum trebuie protejat şi promovat acest bun comun? Educarea copiilor pentru a fi selectivi în folosirea media este o responsabilitate a părinţilor, a Bisericii şi a şcolii. Rolul părinţilor este de primă importanţă. Ei au dreptul şi datoria de a garanta folosirea prudentă a media prin formarea conştiinţelor copiilor lor pentru a exprima judecăţi sănătoase şi obiective, care îi vor călăuzi mai apoi în alegerea sau respingerea programelor disponibile (cf. Papa Ioan Paul al II-lea, exortaţia apostolică Familiaris consortio, nr. 76). În a face acest lucru, părinţii trebuie să aibă parte de încurajare şi asistenţă din partea şcolilor şi a parohiilor, pentru a se asigura că acest aspect dificil, dar dătător de satisfacţie, al faptului de a fi părinte este sprijinit de comunitatea mai largă.

Educaţia la mass-media trebuie să fie pozitivă. Copiii expuşi la ceea ce este excelent din punct de vedere estetic şi moral sunt ajutaţi să îşi dezvolte aprecierea, prudenţa şi capacitatea de a discerne. Este important aici să recunoaştem valoarea fundamentală a exemplului părinţilor şi beneficiile introducerii tinerilor în lucrările clasice ale literaturii pentru copii, în artele frumoase şi în muzica înălţătoare. În timp ce literatura populară îşi va avea mereu locul ei în cultură, tentaţia spre senzaţionalism nu trebuie să fie acceptată pasiv în locurile de învăţare. Frumuseţea, un fel de oglindă a divinului, inspiră şi însufleţeşte inimile şi minţile tinere, în timp ce urâţenia şi vulgaritatea au un impact deprimant asupra atitudinilor şi comportamentului.

Asemenea educaţiei în general, educaţia la mass-media cere formare pentru exercitarea libertăţii. Este o sarcină exigentă. Atât de des libertatea este prezentată ca o căutare neobosită a plăcerii sau a unor experienţe noi. Şi totuşi aceasta este o condamnare şi nu o eliberare! Adevărata libertate nu ar putea să condamne pe cineva – în special un copil – la o căutare lacomă a noutăţii. În lumina adevărului, libertatea autentică este experimentată ca un răspuns definitiv la „da”-ul lui Dumnezeu adresat omenirii, chemându-ne să alegem, nu la întâmplare ci deliberat, tot ceea ce este bun, adevărat şi frumos. Părinţii apoi, ca păzitori ai acelei libertăţi, în timp ce le acordă copiilor lor o tot mai mare libertate, îi introduc în bucuria profundă a vieţii (cf. Discursul la a V-a Întâlnire Mondială a Familiilor, Valencia, 8 iulie 2006).

3. Această dorinţă fierbinte a părinţilor şi învăţătorilor de a-i educa pe copii pe căile frumuseţii, adevărului şi binelui poate fi sprijinită de industria media doar în măsura în care ea promovează demnitatea umană fundamentală, adevărata valoare a căsătoriei şi a vieţii de familie, şi realizările şi ţelurile pozitive omenirii. De aceea, nevoia ca mijloacele de comunicare să fie angajate într-o formare eficientă şi în respectarea standardelor etice este văzută cu un interes special şi chiar ca o urgenţă nu doar de către părinţi şi învăţători, ci de către toţi cei care au simţul civic al responsabilităţii.

Afirmând convingerea că multe persoane implicate în comunicaţiile sociale doresc să facă ceea ce este bine (cf. Consiliul Pontifical pentru Comunicaţiile Sociale, Etica în comunicaţii, nr. 4), trebuie de asemenea să recunoaştem faptul că cei care lucrează în acest domeniu se confruntă cu „presiuni psihologice şi dileme etice deosebite” (Aetatis novae, nr. 19) care uneori văd competitivitatea comercială constrângându-i pe comunicatori să coboare standardele. Orice tendinţă de a produce programe – inclusiv filme de animaţie şi jocuri video – care în numele distracţiei exaltă violenţa, prezintă comportamente antisociale sau trivializează sexualitatea umană este o perversiune, cu atât mai respingătoare când aceste programe sunt destinate copiilor şi adolescenţilor. Cum le putem explica această ‘distracţie’ nenumăraţilor tineri nevinovaţi care suferă realmente din cauza violenţei, a exploatării şi a abuzului? În această privinţă, toţi ar trebui să reflecteze asupra contrastului dintre Cristos care „luându-i în braţe [pe copii], îi binecuvânta punându-şi mâinile peste ei” (Marcu 10,16) şi cel care „scandalizează chiar şi numai pe unul dintre aceştia mici” pentru care „ar fi mai bine… dacă i s-ar lega o piatră de moară de gât şi ar fi aruncat în mare” (Luca 17,2). Fac din nou apel la liderii industriei media de a-i educa şi încuraja pe producători să apere binele comun, să susţină adevărul, să protejeze demnitatea umană individuală şi să promoveze respectul pentru nevoile familiei.

4. Biserica însăşi, în lumina mesajului mântuirii încredinţat ei, este de asemenea o învăţătoare a umanităţii şi primeşte cu bucurie ocazia de a-i asista pe părinţi, pe educatori, pe comunicatori şi pe tineri. Propriile ei parohii şi programe şcolare trebuie să fie în avangarda educaţiei media de astăzi. Mai presus de toate, Biserica doreşte să comunice o viziune în care demnitatea umană să fie centrul tuturor comunicărilor umane demne. „Eu văd cu ochii lui Cristos şi pot să dăruiesc celuilalt mult mai mult decât lucrurile exterioare care îi sunt necesare: pot să-i dăruiesc privirea dragostei de care are nevoie” (Deus caritas est, 18).

Din Vatican, 24 ianuarie 2007, Sărbătoarea Sf. Francisc de Sales.

BENEDICTUS PP. XVI


Traducere: Radu şi Oana Capan
© www.catholica.ro  


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (2 evaluări, media: 5,00 din 5)
Loading...Loading...

0 comentarii


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *