GoFreeSMS… merge oare?


De când Connex-ul a eliminat SMS-urile gratuite de pe situl lor, nu am mai transmis SMS-uri de pe web. Mai există acum metode gratuite (sau la tarifele româneşti) de a trimite SMS-uri? Eu cel puţin nu ştiu. Dar ca Dvs, probabil, prefer să tastez un mesaj şi să îl trimit prin internet, decât să mă chinui cu tastatura şi modul de scriere a unui mesaj cu un telefon celular. Astăzi, un blog IT de bun renume semnala situl GoFreeSMS.com, care ar permite cică transmiterea de SMS-uri, în mod gratuit, oriunde în lume.

Este nevoie de înscriere (un minus minor dacă ar merge), dar nu cere confirmare nici prin email nici prin SMS (semn că probabil se poate merge şi pe ceva fictiv). Totul este realizat ca o aplicaţie flash. Puteţi adăuga persoanele cărora le scrieţi mai frecvent SMS-uri, iar la mesaje am văzut doar restricţia de 120 caractere. Da, şi o reclamă în lateral: să trăiască, atâta timp cât serviciul este gratuit. Am scris rapid un mesaj soţiei şi l-am trimis…

… dar surpriză: nu a mers. Explicaţia simplă şi la obiect: „No ad sponsor”. Aceasta mă face să cred că firma MobiK nu a găsit încă sponsori români care sprijine proiectul. Nu la modul caritabil, fiţi liniştit. În clipa în care se transmite un SMS apare, pe lângă reclama din dreapta, în chiar locul mesajului, o altă reclamă, animată (gen clip comercial). Cum despre sit am aflat, repet, dintr-o sursă serioasă, deduc că în alte ţări treaba funcţionează (cel puţin în SUA). Probabil merge în acele ţări unde au reuşit să încheie contracte „SMS contra reclamă”.

Aş fi curios să aflu, cei care aveţi prieteni sau vă aflaţi în alte ţări (Germania, Franţa, Italia…), dacă sistemul merge. În caz că merge, daţi de ştire prin comentarii, mai jos.


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (1 evaluări, media: 1,00 din 5)
Loading...Loading...

3 comentarii

  1. valica spune:

    In Irlanda nu merge! La cit de zgirciti sunt astia! :)

  2. Dan spune:

    Puteti trimite sms-uri gratuite de la http://www.callwave/sms. Instalati widgets engine de la yahoo si porniti sms-ul de la callwave. Va trebuie o adresa de e-mail valida, iar la nr. de destinatie puneti 40 in fata (codul de tara). Succes!

  3. desc spune:

    Dan nu mai merge sa trim sms de pe callwave. Oricum a fost bun cant a tinut… si nici nu trebuia o adresa de mail valida 😉 .


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *