Cum apreciază Google situl tău?


La începutul acestui an v-am propus articolul Ce PR are situl tău? Astăzi revin asupra celebrului PageRank pus de Google paginilor de pe internet cu câteva instrumente online care mi s-au părut deosebit de utile. Primul se numeşte Visual PageRank şi vă permite să vă faceţi o idee despre „distribuţia” PR într-un sit (în cazul webmasterilor vă interesează în principal siturile făcute de Dvs). După cum vă daţi deja seama din captura de mai jos, indicând o adresă, Visual PageRank vă oferă o imagine a respectivei pagini cu PR asociate legăturilor din pagină.

În chenar, dreapta-jos, am pus în imaginea de mai sus un detaliu la dimensiunea originală, în care vedeţi PR asociate legăturilor. Astfel am constatat cu surprindere că în timp ce CNet.ro are PR general 4, secţiunea de CMS are PR 5 (fapt verificat apoi şi cu alte instrumente)! În schimb secţiunea Linux, proaspăt lansată, are PR 0. La mai mare :) .

Live PageRank este un alt instrument foarte util. Vă oferă o estimare a PR unei pagini dar reunind rezultatele a mai multe centre de date Google. Dacă într-un data center PR vă este mai mare, este şansa ca această valoare mai mare să se propage şi în celelalte. Pentru moment, la CNet.ro este un 4 generic.

În fine, un ultim instrument pe care l-aş semnala este Cached Pages, care nu, nu are legătură cu PR, dar este tot legat de Google. După cum probabil ştiţi, dacă la o căutare pe Google folosiţi cache: înainte, puteţi afla, citind în vârful paginii rezultate, când a fost indexată ultima oară pagina de către Google (despre alţi operatori pentru căutarea pe Google am scris chiar ieri). Dar cu Cached Pages puteţi afla şi data ultimei actualizări a paginilor care „izvorăsc” din pagina pe care o supuneţi analizei. Dacă nu este indexată, veţi vedea din tabel direct. Am testat pe un alt sit de-al nostru, Catholica.ro, şi am avut ocazia să văd ce consideră Google mai interesant de indexat (adică mai frecvent).

Succes în folosirea acestor instrumente, pe care sper că le veţi găsi utile.


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (1 evaluări, media: 5,00 din 5)
Loading...Loading...

0 comentarii


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *