Despre Web 2.0, până nu e prea târziu


Trăim acum aşa numita vreme Web 2.0. Citeam recent un articol despre Web 4.0 şi mi-am dat seama că am putea ajunge poate la 3.0 înainte să vorbim despre… prezent. Ce este Web 2.0? Dacă doriţi un material mai lung, elaborat şi documentat, găsiţi pe Wikipedia. Eu am să mă limitez la a semnala câteva trăsături sumarizate de altcineva, altundeva pe web.

http://fisiere.cnet.ro/wp-content/uploads/2007/02/web-20.gif

În Web 1.0, epocă deja apusă (nu peste tot, nu pentru toţi), noi, navigatorii, consumam ceea ce ni se dădea. Majoritatea siturilor erau gen "carte de vizită", adică vizitându-le puteai afla nişte date de contact, un istoric, o listă de servicii. Încetul cu încetul siturile au crescut în complexitate şi interactivitate, aşa ajungând noi să trăim Web 2.0-ul. Ce îl caracterizează?

1. Comunitatea. Web 2.0 a însemnat în principal implicarea maselor în mod activ, crearea de comunităţi în jurul unor situri, comunităţi care pot comenta conţinutul unui sit dacă nu pot chiar să contribuie la el! A se vedea însăşi Wikipedia, unde poate oricine să colaboreze, să scrie un material. Astăzi un sit care nu permite comentarii este un sit care nu se gândeşte la vizitatori, la nevoia lor de a da un răspuns la ceea ce primesc. Oamenii vor acum să comenteze, să evalueze, să voteze conţinuturile pe web. Vor să aibă avataruri, poze de-ale lor ataşate la profiluri, să poată să îşi facă liste de prieteni, să facă parte din aşa numitele social networks. Web 2.0 a transformat navigatorul, internautul, din spectator în parte activă a spectacolului.

2. Tehnologia. Web 2.0 a adus noi tehnologii, care nu se reduc doar la AJAX deşi acesta este cel mai vizibil. Noile tehnologii permit tot mai mult o separare a conţinutului de formă. Dacă în Web 1.0 pentru a avea un sit trebuia să ştii HTML şi să ai şi ceva simţ artistic, în Web 2.0 poţi crea situri complexe în câteva secunde (cu ajutorul CMS-urilor în principal), alegând dintre mii de template-uri unul care îţi place mai mult. XML, RSS, API… sunt concepte ce ţin de Web 2.0 şi îi dau acestuia strălucirea actuală. Din nou, un sit fără RSS este un sit… preistoric! un sit care nu îşi respectă vizitatorii.

3. Arhitectura. Actualmente web-ul devine tot mai mult o sumă de aplicaţii care relaţionează în cele mai nebănuite modalităţi. Vechea structură ierarhică este înlocuită de o reţea de componente pe care utilizatorul le ia şi le asamblează după propriile nevoi. În fapt Web 2.0 a marcat începutul apariţilor aplicaţiilor web care încep să concureze serios aplicaţiile desktop. Există chiar şi sisteme de operare online, astfel încât putem să ne imaginăm că în câţiva ani calculatorul va însemna doar un dispozitiv de conectare la internet, fără harddisk, acesta fiind un spaţiu pe un server undeva, rulând un sistem de operare online cu aplicaţii online.

4. Aspectul. În fine, aşa cum pantalonii trapezi caracterizau o anumită perioadă a secolului trecut, la fel şi pe web există câte un aspect definitoriu per perioadă. Pentru Web 2.0 aspectul înseamnă culori vii, cât mai puţine colţuri, cât mai multe umbre, reflecţii, gradiente…

Cam aceasta ar fi traducerea şi adaptarea unor idei găsite pe net. Sper că au mai adus niscaiva lumină celor care poate se mai întreabă "ce este Web 2.0?" La final vă propun un interesant, dacă nu fascinant material video realizat de profesorul Michael Wesch. Rezumă bine trecerea de la Web 1.0 la Web 2.0… şi dă de gândit.



Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (Neevaluat încă)
Loading...Loading...

0 comentarii


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *