WebDesignFromScratch.com


WebDesignFromScratch.com – nu pot să neg că titlul nu îşi găseşte acoperire în conţinutul acestui sit.

img5

Partea cu "complete" este însă absolut de… imagine. Şi totuşi, situl este remarcabil. L-am descoperit acum câteva zile, fiind plăcut impresionat atât de cantitatea, cât mai ales de calitatea materialelor. WebDesignFromScratch este one-man-show, respectivul fiind un britanic pe nume Ben Hunt. El şi-a proiectat – şi continuă să o facă – experienţa sa în materie de dezvoltare de situri scriind despre cam toate fazele realizării unui sit. Don’t Decorate, Communicate!, Golden Rule of web design sau Simplicity in web design sunt trei exemple de articole din capitolul Design process. O frumoasă lecţie ne-o oferă Ben şi despre Culori, arătând cum trebuie făcut şi cum nu trebuie făcut, cu exemple şi explicaţii clare. Risc însă să devin haotic dacă amintesc câte un articol de aici şi altul de acolo, haotic într-un sit care este atât de bine organizat.

Dacă din captura de mai jos nu se înţelege clar, enumăr capitolele, încercând să ofer şi o traducere/explicare a lor: Basics (fundamente; iată un titlu care mi-a atras imediat atenţia: No-one looks at the screen), Design process (procesul de concepere a unui sit), Opinion (un fel de varia, unde încap articole neclasabile altundeva), Business (din experienţa lui de afacerist în webdesign), Goal-oriented design (deşi pare evident, nu toţi pornesc în realizarea unui sit cu gândul la ce va folosi el, ci de la ce au găsit fain pe net şi pot copia/adapta), Graphic design (despre elementele grafice), Site architecture (despre organizarea paginilor şi a navigării), Accessibility (pentru că nu toţi sunt ca noi), Usability (doar evident dorim ca situl să fie folosit/folosibil), Copy writing (nu e tot una cum spui, de fapt cum scrii), Production (drumul de la idee la sit), HTML, CSS, JavaScript/DHTML.

img6

WebDesignFromScratch este excelent pentru începători, dar chiar şi pentru cei care fac situri de mai mulţi ani, dar care poate nu s-au preocupat atât de mult de teorii (precum cea a culorii, a aranjării în pagină, a calităţii conţinutului) şi care pot să înveţe cum să îşi perfecţioneze activitatea. Eu mi-am pus un semn de carte (bookmark) la el pentru a mai reveni la ceea ce nu am ajuns încă să citesc.


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (1 evaluări, media: 5,00 din 5)
Loading...Loading...

0 comentarii


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *