Doar azi gratuit: Direct WAV MP3 Splitter şi Numericon


O nouă zi, o nouă ofertă (medie, nici extraordinară, nici ignorabilă) de la GiveAwayOfTheDay.com. Programul, Direct WAV MP3 Splitter face ce îi spune numele: poate să "taie în bucăţele" un fişier WAV sau MP3 fără pierderea calităţii. Dar şi ceva mai mult.

img28

După cum aflăm de pe situl producătorului, programul are un sistem de detecţie a pauzelor (puteţi regla parametri prin care se identifică o pauză), ceea ce permite de exemplu să împărţiţi o carte audio în capitole (presupunând că sunt despărţite de pauze – tăcere – mai lungi). Acum câţiva ani am avut înregistrarea de bază la un CD audio dar ca două MP3-uri uriaşe (faţa A şi B a casetei produse înainte de CD). A trebuit să tai manual piesele, căutând pauzele. Cu un astfel de program procesul de vine automat. Dar Direct WAV MP3 Splitter mai permite şi alte operaţiuni: de exemplu împărţirea unui fişier audio fie după un anumit număr de minute (ex: în bucăţi de 10 minute), fie de o anumită dimensiune (ex: în bucăţi de 10MB). Probabil programul nu prezintă interes pentru marele public, dar pentru o felie specializată (pe audio), Direct WAV MP3 Splitter este un program excelent. Mai ales că astăzi este gratuit.

Tot astăzi avem gratuit un program: Numericon. Este un alt joc de logică, pe o idee (pentru mine cel puţin) originală. Aveţi o tablă cu piese pe care sunt prezente nişte cifre. Trebuie să trageţi cu mouse-ul astfel încât să formaţi o operaţiune (de exemplu peste 2 şi 6 şi 8, pentru că 2+6=8). Când aţi creat un astfel de lanţ, piesele dispar şi apar altele. Unele nivele vă cer să tot creaţi astfel de lanţuri. Altele pun condiţii suplimentare: de a folosi toate piesele de pe tablă. Sunt şi bonusuri, piese speciale, efecte… Un joc frumos care, dacă Dvs nu vă va reţine atenţia mai mult de o zi, poate fi folosit cu succes ca temă de matematică 😉 . Grafică frumoasă, muzică plăcută… nu costă nimic. Are sub 9MB.

img29 img30

img31 img32

Atenţie: programul şi jocul sunt comerciale. Astăzi sunt oferite gratuit prin Game.GiveAwayOfTheDay. Dacă încă nu cunoaşteţi oferta, iată ce trebuie să ştiţi:

– produsul este gratuit doar dacă îl descărcaţi astăzi şi îl instalaţi astăzi (un “astăzi” relativ: de fapt de la ora 10AM – ora României – a unei zile, până a doua zi dimineaţa la 10AM)
– rămâne gratuit până la prima reinstalare a sistemului de operare
– nu beneficiaţi de upgrade-uri sau sau suport tehnic din partea producătorului
– dacă l-aţi instalat după ce a trecut oferta, nu mai este gratuit (activarea nu funcţionează)
– chiar dacă aţi descărcat astăzi pachetul, nu îl veţi putea instala peste o lună, nici măcar pe propriul calculator
– pentru ca produsul să devină înregistrat (gratuit), trebuie să fiţi conectat la internet şi să lansaţi fişierul Activate.exe din arhiva descărcată
– gratuitatea se aplică doar pentru utilizări personale
– staţi cu ochii pe CNet.ro pentru a afla despre alte programe utile şi jocuri oferite gratuit – dacă nu ne citiţi la timp, cine ştie ce scăpaţi
– de regulă programele oferite gratuit sunt mici, utilitare, jocuri, screensavere (în nici un caz Photoshop sau Dreamweaver sau MS Office)


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (1 evaluări, media: 5,00 din 5)
Loading...Loading...

0 comentarii


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *