MS Word 2007: mai elegant


Continui să fiu foarte plăcut impresionat de Office 2007. Pentru aceia – puţini? mulţi? – care nu au trecut la această ultimă versiune, vă propun o trecere în revistă a noutăţilor ce ţin în principal de interfaţă. În primul rând meniurile au dispărut lăsând locul unei benzi cu taburi. Simbolul cu pătrate în patru culori deschide cu un click un fel de meniu care seamănă că vechiul File, dar în rest totul este pe taburi. Acest tip de interfaţă se regăseşte şi în Access, Excel, PowerPoint şi Publisher. "Impresia generală a acestor aplicaţii a fost îmbunătăţită şi au fost introduse noi tehnologii care oferă utilizatorilor posibilitatea să aleagă rezultate potenţiale căutând, alegând şi făcând click în comparaţie cu posibilităţile oferite de complicatele casete de dialog."

img7

Tot de pe Microsoft citire, despre motivaţia introducerii unei noi interfeţe: "Pe parcurs ce am adăugat din ce în ce mai multe caracteristici şi funcţii aplicaţiilor, a devenit din ce în ce mai greu pentru oameni să facă ce îşi doresc cu produsele respective. Spre exemplu, Microsoft Word 1.0 conţinea aproape 100 de comenzi şi prin folosirea meniurilor puteaţi vedea tot ce puteţi face. Azi, Microsoft Word 2003 are peste 1500 comenzi, dintre care majoritatea, trebuie să recunoaştem, sunt greu de găsit. Acest element al desoperirii este una din problemele esenţiale rezolvate de noua interfaţă."

În 2006, diferite materiale pe care le citeam pe web afirmau că firmele vor ezita să treacă pe Office 2007 pentru că angajaţii vor avea nevoie de noi cursuri pentru a deprinde noua versiune. Desigur, depinde de angajaţi 😉 . Unei persoane căreia calculatorul nu îi este străin nu îi va trebui mai mult de câteva ore/zile pentru a se acomoda cu noul Word (pentru o utilizare comună, nu a facilităţilor super-specializate şi îmbârligate). Deşi în primul citat se vorbea cam cu dezgust despre "complicatele casete de dialog", multe dintre opţiunile din taburi conduc tot la casete de dialog, care în mare parte sunt identice cu cele din versiunea 2003. Printre puţinele ferestre de dialog complet noi din Word 2007 se numără cea cu opţiuni, prezentată mai jos. În rest, variaţii pe ferestrele clasice.

img8

Opţiunile din taburi se deschid fie cu casetă de dialog fie cu variante (căutând, alegând şi făcând click), după cum puteţi vedea în cazul setării marginilor unei pagini.

img9

Unele modificări au apărut şi la bara de stare (de jos). În stânga aveţi numărul de pagini, de cuvinte şi limba textului (unde este cursorul). În dreapta (mutate din stânga) se află butoanele pentru schimbarea stilului de afişare al paginii, respectiv un slider pentru modificarea zoom-ului paginii. (Dacă doriţi mai multe informaţii în Status Bar daţi click dreapta pe ea şi veţi avea o listă de opţiuni.)

img10 img11

Dacă doriţi să schimbaţi formatarea unui fragment dintr-un text, după ce îl marcaţi va apare o fereastră plutitoare cu elementele de bază (tip caracter, dimensiune, îngroşare, înclinare, culoare…) chiar lângă textul marcat, pentru a vă scuti să mai mergeţi cu mouse-ul până la tabul corespunzător. Dacă în loc să vă ajute vă deranjează această facilitate, vedeţi în opţiunile Word-ului şi demarcaţi Show Mini Toolbar on selection.

img12

Dacă lucraţi cu stiluri puteţi vedea cum ar arăta aplicat pe o porţiune fără să schimbaţi încă, prin aşa numita facilitate Live Preview. Marcaţi un paragraf sau o porţiune de text la care doriţi să îi schimbaţi stilul. Ajunge să treceţi cu mouse-ul peste stilul respectiv şi în pagină veţi vedea cum ar arăta dacă l-aţi aplica.

img13

Dacă sunteţi în căutare de spaţiu puteţi să faceţi ca taburile să rămână minimaliste până nu daţi click pe numele unui tab. Pentru aceasta daţi click pe săgeata neagră în jos şi marcaţi Minimize the Ribbon. Vedeţi din captura de mai jos că în acea listă există şi alte opţiuni (poate că vă place să aveţi mereu sub ochi un buton pentru deschiderea de fişiere – în acest caz bifaţi Open).

img14

Opţiunea Prepare din meniul afişat de butonul Word-ului oferă nişte facilităţi interesante. De exemplu Mark as final. O indicaţie că documentul este final va apare şi în bara de stare. Este utilă o astfel de facilitate pentru a şti că un anumit document reprezintă versiunea finală (de exemplu înainte de tipar sau difuzare). Un document marcat ca final nu mai poate fi editat, doar dacă îl demarcaţi ca final. Puteţi să puneţi o parolă unui document cu Encrypt Document (atenţie să nu o uitaţi). În tabul Review ultima opţiune este Protect Document ce oferă alte facilităţi interesante: de exemplu puteţi limita modificările ce le pot face alţii doar la anumite stiluri din document. Este evident că Word 2007 a fost dezvoltat mai mult cu gândul la lucrul în echipă, când oamenii au nevoie să schimbe între ei fişiere şi să lucreze pe ele.

img15

Pentru cei care au Word 2007 de mai mult timp sunt sigur că nu am spus nimic nou. "Audienţa" pentru rândurile de mai sus o formează cei care stau în dubiu dacă să facă sau nu pasul spre 2007. Din punctul meu de vedere merită. Nu este doar un design mai elegant ci şi o îmbunătăţire a funcţionalităţii. Noua filosofie, căutând, alegând şi făcând click, sunt sigur că va da roade şi va fi copiată în timp de mai toate aplicaţiile.


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (13 evaluări, media: 4,54 din 5)
Loading...Loading...

17 comentarii

  1. -Hawkeye- spune:

    Am un text in care unele caractere sunt redate aiurea, de ex. diacritice ca „ş” sau „ţ” apar in text ca „º” sau „þ”.
    Stie cineva cum pot sa selectez si modific mai multe caractere similare? Fara sa le iau pe toate pe rand, ca asa mai bine o las balta.
    M-am tot chiorat prin functiile MS Word, dar n-am gasit nimic care sa ma ajute… :(

  2. radu.capan spune:

    Ti-am trimis o solutie prin email acum cateva zile… Sper ca ai primit-o.

  3. -Hawkeye- spune:

    Da, a ajuns.

    Din nefericire insa, habar n-am sa lucrez cu macro-uri :(
    Mersi oricum. Poate pe viitor o sa invat, si atunci o sa pot pune in practica metoda ta.

    Speram sa existe o solutie mai simpla. Diacriticele astea sunt obositoare rau de tot in astfel de situatii… 😐

  4. -Hawkeye- spune:

    Am gasit solutia pentru aceasta problema: Deschizi textul in Notepad, selectezi litera gresita, dai „replace all” si apare o fereastra cu 2 randuri unde pui litera gresita si litera cu care vrei s-o inlocuiesti. :d

  5. mona spune:

    Am Word 2007. Vreau sa fac marginile unui test in centrimetri. Insa eu am marginile in inch. Cum fac sa transf in centrmetri?

  6. radu.capan spune:

    ALT+F+I sau click pe cercul din stanga-sus si alegeti Word Options. Alegeti Advanced, din coloana din stanga. Derulati putin pana veti vedea Show measurements in units of si alegeti Centimeters.

  7. Brwn3tzik spune:

    Cum pot scrie in Word 2007 cu diacritice? Ma tot chinui… pls, help me.

  8. radu.capan spune:

    Nu are legatura cu Word 2007, ci cu tastatura. Vedeti in Control Panel la Keyboards si adaugati tastatura pentru limba romana.

  9. Smile4k spune:

    Spune-mi te rog cum in Word 2007 se pun mai multe pagini pe una singura… de ex cum sa pun patru pagini pe una… Multumesc.

  10. Miruna spune:

    Am si eu o intrebare… Cum fac sa pun un comentariu la o poza introdusa intr-un text, adica descrierea pozei sa se afle sub poza, iar poza introdusa in text. Pllsss help.

  11. cristi spune:

    Salut… As vrea sa stiu si eu cum pot sa pun ceea ce am scris in Word 2007 in Word 2003 ?? Multumesc.

  12. Elena Vasilscu spune:

    Va multumesc pentru ajutor, eu sunt foarte multumita de Microsoft Office 2007, este un program amplu, dar nu stiam unde se poate schimba inci in cm. Acum am aflat, inca o data va multumesc.

  13. Doru spune:

    Desi am luat contact cu Word2007 prin 2008-2009 nici acum nu am trecut pe el ci ma „incapatanez” cu indarjire sa folosesc versiunea anterioara (2003) care mi se pare mai intuitiva si interfata mai customizabila. Imi place mai mult modul clasic.Cele mai multe din functiile prezente in tab-uri nu le folosesc iar „ribonul” ala ocupa destul de mult spatiu. Daca as putea sa am Word2007 cu interfata clasica… asta ar fi o chestie buna.
    Dar n-avem ce face. Trebuie sa ne miscam inainte cu restul.

  14. naesebi spune:

    Buna ziua!
    Cum introduc in colectia de caractere din Windows 7 caractere noi (descarcate free de pe internet)?
    Va multumesc!

  15. naesebi spune:

    P.S. Rectific : Office 2007 nu Win.7

  16. Gianina spune:

    Am o problema! Am nevoie de Word 2007 in romana. L-am instalat, dar dupa o zi doua, paginile ce le deschid nu le mai pot modifica, nici text, nimic, bara de instrumente de sus nu o mai pot folosi. Am tot incercat sa il dezinstalez si sa-l instalez iar, sa instalez altul, sa schimb Windows-ul, dar degeaba. Ma poate ajuta cineva? Va rog!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *