Reinstalarea Windows-ului (I)


În ultimele săptămâni a trebuit să fac reinstalarea sistemului de operare pe două calculatoare. Primul nepretenţios: "să am emailurile şi documentele înapoi după instalare". Al doilea foarte pretenţios, fiind vorba de laptopul meu cu tone de aplicaţii şi date sensibile. Îmi permit să vă împărtăşesc experienţa, sistematizată pe puncte. Îmi cer anticipat iertare pentru apa caldă descoperită pe alocuri.

img

1. Cheile de înregistrare

În primul rând asiguraţi-vă că aveţi cheile de înregistrare la sistemul de operare sau la diversele programe pe care le aveţi cu licenţă pentru care aţi plătit poate bani grei (zâmbiţi? nu e chiar bine). Desigur, pasul este ignorabil de cei care folosesc totul piratat. Pentru ceilalţi, există unele programe care vă pot fi utile, precum RockXP. Cu acest program puteţi să aflaţi cheia de înregistrare pentru Windows, pentru MS Office, dar şi alte informaţii, parole în principiu. Mai ales dacă Dvs trebuie să faceţi instalarea pentru altcineva, care vă întâmpină cu clasicul "nu ştiu nimic! nu am nici un CD! nu am nici o cheie de înregistrare", acest program vă este de mare folos. geProduct Key Finder este o alternativă. La fel şi Belarc despre care vom mai vorbi, pentru că oferă mai mult decât chei de înregistrare şi parole.

2. Salvarea profilelor

img1Un alt aspect important dar neglijat de mulţi (între care cel dintâi sunt eu, în trecut cel puţin) este salvarea profilelor. Fără acest pas, după ce aţi reinstalat sistemul de operare trebuie să o luaţi de la zero cu configurările: profilele siturilor în clientul FTP; semnele de carte şi extensiile din Firefox; ş.a.m.d. Unele programe îşi salvează informaţiile de configurare într-un fişier ini, pe care deci trebuie să îl salvaţi undeva separat. Altele au în meniu opţiunea de exportare a configuraţiei. În fine, multe programe îşi ţin informaţiile de acest gen în directoarele Application Data din Documents and Settings (atenţie, sunt mai multe, unele localizate în Local Settings). Un exemplu aveţi în lateral: de fiecare dată când reinstalez sistemul de operare salvez directorul Helexis. După reinstalarea Windows-ului şi a programului SitePublisher ajunge să suprapun directorul salvat anterior şi am din nou toate profilele redefinite – nu trebuie să o iau de la capăt definind zeci de profile FTP.

Cu un inscripţionor şi un DVD puteţi desigur salva în întregime directoare de genul Application Data în ideea că mai târziu v-ar putea fi de folos. Depinde mult de ce utilizator sunteţi: pentru unul "normal" ar putea fi inutil. Pentru cei care au multe programe şi cu configuraţii muncite în luni de zile, poate fi esenţial.

3. Salvarea fişierelor/directoarelor importante

Aici descopăr apa caldă, desigur. Fiecare ştie că înainte de a reinstala sistemul de operare trebuie să salveze fişierele importante. Aceasta înseamnă la cei mai mulţi My Documents. Să subliniem un lucru: o reinstalare de sistem de operare afectează de regulă doar partiţia C, deci backup-ul se poate limita la copierea datelor importante pe o altă unitate, de ex: D. Fiecare ştie ce date importante mai are pe C. Ar putea fi de exemplu directorul Fonts unde aţi strâns cu grijă atâtea fonturi şi nu doriţi să le pierdeţi. Pentru cei mai mulţi sunt vitale emailurile din Outlook Express. Acestea le găsiţi într-un director de genul:

C:/Documents and Settings/[Numele Dvs sau Administrator]/Local Settings/Application Data/Identities/{ceva litere şi cifre}/Microsoft/Outlook Express

Puteţi copia de acolo toate fişierele (dbx), dar refacerea situaţiei în Outlook Express nu este tocmai o joacă, dar nici ceva foarte greu (în principiu ajunge să copiaţi fişierele la locaţia corectă după reinstalarea Windows-ului; dacă emailurile nu apar, creaţi un folder în OE cu numele vechiului folder, şi după ce apare fişierul corespunzător dbx suprapuneţi-l cu cel din arhivă, având desigur închis OE – dar vom vorbi mai încolo de o soluţie mai bună).

În fine, o greşeală frecventă este nesalvarea a ceea ce este pe Desktop. Multă lume plasează acolo fişiere importante, dar nu neapărat le salvează.

4. Salvarea driverelor şi a configuraţiei calculatorului (hardware… dar şi software)

img3După cum spuneam mai sus, în unele cazuri ai în faţă un calculator, fără nici un CD cu drivere, şi trebuie să reinstalezi sistemul de operare. Ai varianta să porneşti cu curaj sperând că Windows-ul va găsi automat driverele, iar dacă nu că le vei găsi tu pe internet pe undeva. Dar mai ai şi varianta să foloseşti de exemplu DriverMax (există şi alte programe similare) care salvează informaţiile necesare pentru reinstalarea driverelor după reinstalarea sistemului de operare. Atenţie: cu DriverMax se salvează fişierele care ţin strict de funcţionalitatea driverului: dacă de exemplu aveţi o placă video ce pe CD-ul iniţial venea şi cu x programe asociate, DriverMax tot ce poate să facă este să salveze informaţiile pentru reinstalarea driverului, nu şi a programelor conexe. În cel mai bun caz nu veţi avea nevoie, sistemul de auto-detecţie fiind suficient. Dar dacă în calculator există o componentă mai rară, mai neobişnuită? Nu este bine să riscaţi când DriverMax e gratuit (da, cere înregistrare după 30 de zile, dar e gratuită şi oricum de el aveţi nevoie doar o zi, în ziua reinstalării) şi ceea ce exportă el nu este masiv.

În fine, o altă recomandare este ca înainte să reinstalaţi să aveţi o listă clară cu ce se află în interiorul calculatorului. Decât să desfaceţi carcasa pentru a vedea (dacă după reinstalare nu recunoaşte de exemplu modemul) mai bine vă listaţi la imprimantă sau salvaţi undeva într-un loc sigur o listă a componentelor hardware. Revenim la recomandarea Belarc, care vă oferă o listă lungă şi detaliată despre componentele calculatorului. Dar şi la capitolul software este util, oferind o listă a aplicaţiilor şi versiunilor (veţi şti ce trebuie să reinstalaţi după). Din nou, există alternative, de exemplu SIW.

5. Gata pentru reinstalare

În principiu în acest punct sunteţi gata de reinstalarea sistemului de operare. Recomandarea mea este ca orice reinstalare să o faceţi cu formatarea unităţii C, şi nu peste. Dacă nu faceţi formatarea unităţii C (apare ca opţiune în procesul de instalare) practic rămâneţi cu mult "gunoi" în directoarele Windows, Program Files şi Documents and Settings. Mâine voi reveni cu un program care ajută enorm la reinstalarea unui sistem de operare. Astăzi mă opresc aici, curios dacă voi mai consideraţi că există şi alţi paşi important de respectat înainte de marea reinstalare.

PS: a trecut aproape un an de când laptopul pe care lucrez a mers fără reinstalare şi funcţiona deja greoi… mă simt în al nouălea cer văzând cât de rapid se deschid din nou aplicaţiile… dacă nu aţi făcut de mult reinstalarea sistemului de operare merită să analizaţi ideea…


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (10 evaluări, media: 4.50 din 5)
Loading...Loading...

12 comentarii

  1. Raimi spune:

    Mersi. Eu acum cam sunt in „sezonul” reinstalarilor [si acasa si la servici], chiar pe mai multe PC-uri.

  2. gabriel spune:

    Interesant… ce pot sa-ti zic…
    Sint inca in cautarea unui XP ideal, am ras de nu stiu cite ori sistemul si… poate… din fiecare reinstalare am mai invatat o regula de care trebuie sa tin cont… Acum astept cu nerabdare sa-mi instalez NEMESIS 4… cu 3.12 Gb de softuri
    Respect.

  3. -Hawkeye- spune:

    La mine merge mai simplu… imi fac back-up saptamanal pe un hard extern cam la tot ceea ce conider ca e nevoie. Programele sunt pregatite pe categorii, plus o lista cu ceea ce e neaparat nevoie. Am vreo 30 de extensii firefox (cam multe, dar sunt dependent de majoritatea) pe care le tin bookmarkate tot in FF. Bookmark-ului din firefox, care are peste 6 MB ii fac back-up zilnic. Fisierele de torrente la fel, le fac back-up din cand in cand, ca nu se stie cum vine ziua cand n-o sa se mai trezeasca „buturuga” mea, care desi e de ultima generatie incepe sa de-a semne de oboseala. Fisierele importante stau in contul de Gmail, la indemana oriunde-as fi.
    Odata reinstalat windows-ul, nu-mi ia mai mult de 1-2 ore sa-l pun la punct, cu drivere, programe, actualizari si restu’

  4. dany_2196 spune:

    eu dau bootarea dupa cd din bios, si formatez partitia C:\ apoi rulez instalarea normala de la installing windows si am windows vista

  5. vivi spune:

    Buna.
    Am captat un virus si as vrea sa scap de el prin dezinstalarea Windows-ului si apoi reinstalarea lui, dar nu stiu cum sa fac.

  6. DoDo spune:

    Aruncati calculatorul cu tot la gunoi… :) dak ii de lemn… :)

  7. aura spune:

    Vreau sa reinstalez Windows, dar cind dau sa booteze de pe CD imi spune ca nu citeste harddisk-ul, ca nu il vede. Ce pot face?

  8. merlyn spune:

    Mie nu-mi apare in My Computer nimic legat de cd-rom dvd-rw; pur si simplu nu le vede sub nici o forma. Ce pot face? Plz ajutorrr. Desi sunt conectate corect si am schimbat 30 de fire si face la fel… e vorba de vreun driver??? Dar inainte mergeau fara drivere… plz plz helppp.

  9. myty spune:

    Va rog, care imi zice si mie cum se reinstaleaza Windows-ul, ca nu am reinstalat niciodata si nu stiu cum se face.

  10. yo spune:

    Se face simplu, aprinzi PC-ul si bagi CD-ul… Apoi urmezi instructiunile… Apoi, dupa ce s-a reinstalat , reinstalezi si driverele, programele s.a.m.d.

  11. radu.capan spune:

    Uimitor! Cine s-ar fi gandit ca e asa de usor? Trebuie instituit premiul Nobel pentru IT pentru aceasta descoperire epocala.

    PS: Sunt ironic.
    PS2: Bricheta am, CD-uri de muzica si altele am, le pot dona celor care vor sa faca reinstalari.

  12. MegaBoy spune:

    Mai bine faceai un video pentru cei care n-au habar de calculatoare si mai ales de reinstalarea Windowsului.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>