Găzduirea unui site: ce presupune?


Deşi ştim cu toţii că este posibil să ne găzduim (host) site-ul pe propriul computer de acasă (şi am prezentat în articole anterioare cum se poate face acest lucru folosind Apache şi IIS), este de sigur recomandat ca acest lucru să fie realizat pe un server special destinat acestui lucru.

În general, un server specializat presupune aflarea sa fizică într-un centru de date (datacenter) permanent conectat la internet prin linii de fibră optică de mare viteză, sisteme de securitate şi back-up. Toate acestea demonstrează că site-urile găzduite pe un astfel de server vor fi cel mai probabil disponibile aproape 100% . Spun aproape pentru că orice server care se respectă are întotdeauna toate programele la zi (update) şi astfel unele dintre ele necesită repornirea (restart) sistemului, ceea ce îi va conferi un timp în care site-ul nu este activ de 0.01% sau asemănător. De aici şi greu de crezut cei care oferă 100% ca timp de funcţionare (uptime).

Aceste servere nu arată la fel cu un computer personal, ci au o formă specială (vezi imaginea cu titlu de exemplu) , iar configuraţiile lor sunt de cele mai multe ori cele mai puternice ale momentului.

exempluserver.jpg

Într-un datacenter sunt de obicei sute de servere, iar pe un server pot fi mai multe conturi împărţite de către mai mulţi utilizatori. Proprietarii lor pot să le împartă fie în servere dedicate (când utilizatorul cumpărător are acces la toate resursele serverului), în VPS [Virtual Private Server] (când utilizatorul cumpărător are acces la toate resursele serverului dintr-un spaţiu anume destinat lui, de obicei mai mulţi astfel de utilizatori pe un server ), utilizatori revânzători (reseller, când utilizatorul cumpărător are acces limitat la resursele serverului şi poate crea conturi pentru utilizatori finali) şi utilizatori finali (end-user, când utilizatorul are acces doar la resursele oferite lui). Sigur, această ierarhie nu este obligatorie, cele mai des întâlnite conturi şi care ne interesează de fapt în acest caz, sunt cele ale utilizatorilor finali.

În general, dacă nu plăteşte în plus pentru adrese IP separate, utilizatorii finali împart (share) mai mulţi acelaşi IP (adresă numerică) prin serverul de nume repartizat (nameserver). Mai pe înţeles, când utilizatorul scrie www.cnet.ro în bara de adrese, navigatorul acţionează domeniul care îl trimite spre server (cunoscut ca adresă numerică, IP) printr-o adresă nominală (serverul de nume). În acest caz, dns1.7host.com care trimite spre 208.34.183.31 (server).

Unele servere pot redirecţiona adresele lor spre un alt server prin setări proprii (cum este cazul la cnet.ro) care trimit mai departe de pe serverul 7host spre un server localizat în România, numit 193.203.204.241

Dar pentru ce toate acestea? Pentru ca utilizatorul final să poată accesa un simplu site de internet.

Ştiaţi că? Conţinutul site-urilor trebuie să respecte prevederile legale ale locului în care se află fizic serverul? De aceea multe companii de găzduire preferă Statele Unite ale Americii în care legislaţia este stabilă şi pot scrie orice în conformitate cu primul amendament la Constituţia SUA care presupune libertatea de liberă exprimare.

În articolele viitoare, vom vorbi despre panourile de control (control panel) oferite de unele servicii de găzduire, cele mai des întâlnite fiind CPanel şi Plesk.


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (1 evaluări, media: 4,00 din 5)
Loading...Loading...

0 comentarii


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *