S/2: GreenBorder, Fedora şi multe de pe Lifehacker


De-a lungul săptămânii au fost unele lucruri pe care nu le-am acoperit fie din lipsă de timp fie pentru că nu erau prea multe de spus. Aşa că, scurt pe doi (S/2), le trecem în revistă astăzi, acum.

Google a fost de mai multe ori subiect de articole săptămâna aceasta. Dar de întâmplat s-au întâmplat mai multe: precum că Google a cumpărat GreenBorder. Această firmă a dezvoltat un produs care mie îmi aminteşte mult de Sandboxie, dat fiind că este împotriva viruşilor şi componentelor tip spy-ware şi trojan pe un principiu similar: acela de a crea o sesiune securizată (un fel de zonă tampon) în care se face scrierea de date, execuţiile, orice ar putea fi periculos, sesiune golită la final. După cum ştim noi Google, produsul probabil va deveni în curând gratuit. Poate şi mai bun?

img154

Din direcţia spaţiului Linux săptămâna aceasta a venit vestea lansării versiunii 7 a sistemului de operare Fedora. Ce este nou? Citiţi aici. Din câte am văzut anunţându-se pe alte bloguri există şi live CD pentru această versiune (o premieră pentru Fedora, un lucru obişnuit pentru alte distribuţii Linux). Torrentele se găsesc aici. Mai jos este evident o captură din Fedora 7, care nu ne spune prea multe. A testat cineva Fedora 7?

img156

Trecem acum la nişte noutăţi aflate de pe Lifehacker. Cei cărora le place programul Picasa dar soluţia Flickr pentru depozitarea online a fotografiilor au acum un motiv de bucurie. Aici găsiţi un un "plugin" pentru Picasa ce permite ca din acest program (ce ţine Google) să publicaţi în contul Flickr (ce ţine de Yahoo!). Apropo de Flickr. Acum câteva săptămâni scriam despre Better GMail, o extensie construită de Lifehacker pe baza unor scripturi GreaseMonkey pentru GMail. Săptămâna aceasta, aceeaşi Gina a lansat Better Flickr, ajuns rapid la versiunea 0.2.

img157

Un truc care mi-a plăcut indicat pe Lifehacker este despre cum poţi folosi Firefox ca… manager de fişiere! De fapt pe post de MS Explorer. Soluţia este simplă dar are nevoie de extensia IETab (eu o am mereu instalată). Adăugaţi file:///* la filtrele automate şi scrieţi apoi de exemplu file:///c:/ … surpriză… Puteţi să vă definiţi semne de carte şi să asociaţi apoi cuvinte cheie. Cu F6 şi scriind apoi ctemp şi apăsând Enter puteţi să fiţi rapid în directorul Temp de pe C. Şi exemplele pot continua. Ideea de a folosi FF pe post de Explorer este stranie… între prostească şi genială cumva :) . Fiecare extremă înseamnă un caz (de inutilitate sau utilitate).

img159

Articole interesante recomandate de diverse bloguri (în engleză, titlurile sunt traduse/adaptate de mine):

7 aplicaţii pentru a lua notiţe online
– SmashingMagazine despre iconiţe, butoane şi template-uri
10 lucruri de verificat înainte să lansezi un sit
Lucruri de verificat înainte să lansezi un blog cu WordPress
5 rapoarte de la Google Analytics utile bloggerilor
20 de servicii ce oferă email temporar (dacă vrei să te abonezi undeva unde cere email, faci o adresă temporară, te abonezi, iar apoi poţi uita de emailul creat)

Cu siguranţă au mai fost diverse lucruri mici de semnalat, dar asta e… Să privim partea plină a paharului.


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (Neevaluat încă)
Loading...Loading...

0 comentarii


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *