Parolaţi şi ascundeţi fişiere… din Windows!


Oarecum la capătul opus al articolului meu anterior, vă propun să învăţăm împreună cum putem bloca – parola şi ascunde fişierele / folderele din Windows… fără un software dedicat!

În cazul în care nu vă atrag (din motive obiective) opţiunile comerciale existente, pontul pe care l-am prins şi eu pe LyteByte.com cade bine. Nu discut raţiunile pentru care ne parolăm anumite "valori", fiindcă în principiu sunt evidente. De la protecţia muncii :) la protejarea intimităţii.

Prin urmare, iată paşii de lucru:

1. descărcaţi de aici un document;

2. deschideţi-l şi schimbaţi parola: în loc de type your password here, tastaţi în cod parola dorită (de ex. anaaremere);

3. modificaţi fişierul din .doc în ceva.bat (sfatul autorului articolului citat ar fi să puneţi xyz.bat, dar nu e obligatoriu; ideea e să sune a fişier de sistem, ca eventualii curioşi să nu atenteze la el; deci înlocuiţi ceva cu ce vreţi);

4. daţi dublu click pe ceva.bat, va crea un folder numit Locker (dacă nu vă place Locker şi vreţi să îl numiţi Fişierele mele protejate, spre exemplu, operaţi modificarea exact ca la punctul 2, deschizând ceva.bat cu Notepad);

5. puneţi în Locker tot ce intenţionaţi să securizaţi, apoi dublu click pe ceva.bat. Veţi fi întrebaţi dacă doriţi să încuiaţi Locker-ul. Tastaţi y, apoi Enter. Locker-ul a dispărut!

img167

6. pentru a vedea iar Locker-ul şi conţinutul lui, dublu click pe ceva.bat şi introduceţi parola. Locker-ul va fi din nou vizibil.

img166

Şi epilogul: dacă vreţi să fiţi asiguraţi prin această metodă, mutaţi ceva.bat într-un loc ferit. Nu de alta, dar cineva care se pricepe un pic la calculatoare… vă poate afla uşor parola. În rest, schema parcă merită încercată, nu?


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (1 evaluări, media: 3,00 din 5)
Loading...Loading...

17 comentarii

  1. Radu TL spune:

    Suna interesant. Voi incerca aceasta metoda.

  2. gelu spune:

    Am incercat metoda descrisa mai sus insa m-am oprit acolo unde trebuie schimbat doc in ceva bat. Nu stiu cum sa fac asta. Daca ma puteti ajuta, va multumesc mult.
    Cu respect, gelu

  3. teodor.burnar spune:

    Este simplu. Trebuie doar sa dati click pe acel fisier .doc, sa tastati F2 – ori, daca va e mai simplu, click dreapta si rename, dupa care modificati extensia in .bat. Cele bune.

    p.s. poate ca aici va incurcati: Pentru a vedea extensiile uzuale, ascunse in mod obisnuit, mergeti in My Computer sau Windows Explorer la Tools – Folder Options, alegeti tabul View si debifati optiunea Hide extensions for known file types. Apoi Apply…si acum extensiile sunt vizibile. Urmati procedura descrisa anterior. Dupa ce ati facut modificarea, bifati la loc si ascundeti extensiile!

  4. Liviu spune:

    Buna… am incercat si eu, dar se pare ca sunt paralel, deoarece, am dat acel doc jos care este in Word, am tiparit parola dorita, am schimbat si denumirea doc. dar nu se intampla nimic cand il redeschid, daca ai putea sa imi explici ar foarte dragutz din partea ta, iti multumesc anticipat.

  5. gyges77 spune:

    Aceeasi poveste ca si la teodor.burnar. Rulez Windows Vista. S-ar putea sa nu mearga in Vista? Ceva.bat trebuie sa fie neaparat in C:\? La mine e in D:\…

  6. teodor.burnar spune:

    Pentru Liviu: probabil ca n-ai modificat extensia .doc in .bat. Mai sus am explicat cum se face asta. In rest, daca ai procedat conform instructiunilor din articol, ar trebui sa mearga struna. Bafta!

  7. teodor.burnar spune:

    Pentru gyges77: Sincer sa fiu nu am incercat pe Windows Vista (eu avand XP) insa nu vad de ce n-ar merge si acolo. Iar legat de partitie, evident ca nu e nici o problema, ceva.bat poate fi oriunde…

  8. andarian spune:

    Am incercat metoda si in cazul meu nu functioneaza. Mai exact nu se creeaza acel fisier locker. Ba mai mult, in momentul in care am incercat sa deschid „lock-and-hide.doc” cu notepad pt schimbarea parolei computerul a dat mesaje sonore de eroare la „dublu click” pe .bat

  9. Dr.Cornu spune:

    Vedeti ca nu trebuie sa schimbati extensia pentru ca e fisier Word ! Copiati toate liniile de program si dati „paste” intr-un fisier nou text care se deschide cu Notepad. Apoi faceti schimbarea de extensie din .txt in .bat si merge.
    P.S. Daca ai bifa sa vezi fisierele haid poti sa-l stergi, dar cei drept, nu poti sa vezi ce e in el.

  10. marian spune:

    Am dat hidden in proprietatile unui folder si acum nu-l mai pot vizualiza.

  11. Idioata spune:

    Pai… nu ne spui si noua ce sanse sunt sa recuperezi un folder parolat astfel si pe care l-am setat hidden? Si daca sunt sanse spune-ne si ce trebuie sa facem… pretty please.

  12. Teodor spune:

    @ „Idioata”: Buna, daca ai ceva .bat la indemana (sper ca nu ai uitat unde l-ai pus), nu ar trebui sa fie nici o problema… Dai dublu click pe el, introduci parola si locker-ul va deveni vizibil cu tot ce este in el.

  13. Idioata spune:

    @Teodor: Păi… problema e alta. După ce am pus în Locker un folder, am dat dublu click pe .bat, am parolat, iar apoi am mutat .bat-ul într-un alt folder pe care l-am făcut hidden din properties… Iar pentru .bat făcusem un shortcut pe desktop. Shorcut care de altfel nu a mers. Când am văzut că nu merge m-am dus la .bat şi l-am scos de pe hidden, iar când am dat dublu click pe el şi am pus parola, mi-a apărut Locker-ul, dar gol. Folderul pe care îl pusesem acolo dispăruse. Iar în inteligenţa mea supremă, nu făcusem niciun backup la folderul respectiv, ca să pot să îmi testez liniştită ideiile strălucite… So, any ideas cum să recuperez folderul? :(

  14. Adrian spune:

    Buna. Am facut si eu un astfel de fisier .bat cu ceva timp in urma (sa ascund niste chestii de mama-soacra), numai ca, trecand cateva luni bune de cand a plecat, eu am uitat parola fisierului, si evident nu il mai pot deschide. Va rog frumos , cum pot proceda sa recuperez ce am in el? Multumesc anticipat!

  15. Adrian spune:

    Multumesc, am rezolvat.

  16. Teodor spune:

    @Idioata: in primul rand scuze ptr. intarzierea cu care iti raspund, am fost cam ocupat. In al doilea rand, mi se pare ciudat ca ti-a aparut Lockerul gol, pentru ca in mod normal faptul ca ai trecut folderul cu bat-ul pe „ascuns” n-are legatura. Vezi ca nu cumva si folderul din locker sa fie pe hidden! :) Altfel, daca mai vrei sa ascunzi chestii de lume…recomand My Lockbox, este gratuit, uita-te aici: http://www.fspro.net/my-lockbox/. Cele bune.

  17. marian spune:

    Eu am dat pe un folder click dreapta general si am bifat hidden dupa care am dat ok si mi-a disparut folderul dar el este înca în calculator. Ma puteti ajuta pls pls pls?


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *