De 3 x atenţie: schimbări la abonamente!


Dragi abonaţi, prin email sau RSS, acest articol vă vizează în primul rând. De câteva zile s-a făcut o schimbare majoră: principalul feed al nostru difuzează articolele integral şi nu parţial ca înainte. Cei care urmăresc CNet.ro prin RSS probabil au sărit în sus de bucurie (sperăm noi) la această modificare, dar cei ce ne urmăresc prin email (acelaşi conţinut ce e transmis prin feed) probabil sunt supăraţi că emailurile au devenit… mari. Nu sunt mult, mult mai mari pentru că imaginile se încarcă de pe CNet.ro… dar textul a crescut, e drept.

img29

Nici o problemă. Cu gândul la Dvs CNet.ro are acum două feed-uri: unul integral şi unul parţial. Un număr mic de abonaţi vor prefera să primească prin email doar câteva rânduri. Puţini, dar ţinem şi la ei şi nu dorim să îi pierdem:

Deci, dacă sunteţi abonaţi prin email la CNet.ro şi doriţi să primiţi ca înainte emailurile scurte şi nu complete, dezabonaţi-vă de la vechiul sistem şi reabonaţi-vă de aici. Dacă nu vă descurcaţi, scrieţi-ne şi vă vom ajuta cu plăcere. Informaţiile de dezabonare se găsesc însă la sfârşitul FIECĂRUI email (e drept, în engleză).

Profităm de această noutate pentru a vă ruga să le spuneţi şi prietenilor Dvs despre CNet.ro. Acum prin feed putem fi urmăriţi mai uşor: este textul integral al articolelor! Pentru Dvs partea bună este că pot trece secole până să ne mai vizitaţi, dacă tot ce faceţi este să citiţi articolele. Sperăm însă să mai reveniţi pe sit pentru a comenta ce citiţi sau din alte motive. Mulţumim tuturor celor care dau mai departe altora vestea existenţei sitului nostru (care acum în august face un an de la relansarea cu noul format).

img30

Cum de avem două forme pentru acelaşi feed? Simplu. Ne-am folosit de FeedBurner ca şi până acum. Am "ars" acelaşi feed de două ori, doar că a doua oară am folosit Summary Burner din tabul Optimize. Această opţiune vă permite ca pornind de la un feed integral să oferiţi doar un fragment. Am constatat cu bucurie că FeedBurner şi-a mai dezvoltat oferta cu noi facilităţi. Dacă nu aţi folosit niciodată FeedBurner citiţi articolul nostru şi apoi săriţi la ars!

img32

Iar acum partea filozofică: este bine să oferi feed-ul integral? Discuţiile sunt vechi şi lungi, după cum puteţi vedea şi cu Google. Datele problemei stau cam aşa:

– dacă oferi feed parţial vizitatorii care urmăresc prin RSS (direct sau RSS prin email) trebuie să vină pe situl tău pentru a citi integral articolele – înseamnă mai multe vizite; partea proastă este că s-ar putea ca unii să renunţe la abonare sau să nu urmărească dintru început feed-ul, pentru că nu este integral

– dacă oferi feed total atunci mulţi vor fi încântaţi, vor urmări evoluţia sitului prin RSS şi îţi vor rămâne probabil fideli mult timp, dar partea proastă este că vor intra mai rar pe sit

Concluzia ar fi, după mine, aceasta: dacă aveţi un blog pe care se comentează intens sau care oferă alte motivaţii pentru vizitare (concursuri sau mai ştiu eu ce idei), un feed integral poate fi binevenit. În cazul CNet.ro comentariile sunt rare, accidentale, deci s-ar putea ca numărul vizitelor să scadă destul de mult. În plus, neavând reclame Google în feed, şi şansa de clickuri ne scade. Cam toate semnele sunt împotriva deciziei luate. Dar speranţa noastră este că acum, cu feed-uri integrale, vom avea "clienţi" mai mulţumiţi. Este aşa? Sper să aflăm… Sunt foarte curios să văd peste o lună cât de mult se va reduce (sau nu?) numărul vizitelor pe sit.


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (1 evaluări, media: 5,00 din 5)
Loading...Loading...

0 comentarii


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *