De unde de pe glob vin vizitatorii?


TechCrunch semnala zilele acestea două servicii care oferă celor care au un sit posibilitatea să includă în paginile lor o hartă care să reflecte de unde de pe glob vin vizitatorii. O primă soluţie este Feedjit.com care furnizează o hartă precum cea de mai jos:

Dacă mutaţi mouse-ul peste punctele roşii veţi afla nişte minime informaţii despre ultimii 100 de vizitatori. Procesul este mai mult decât banal: puteţi alege doar culoarea de fundal şi apoi aveţi deja codul pe care trebuie să îl inseraţi în pagini. Dacă îl inseraţi într-o pagină anume din sit, harta va reflecta evident vizitatorii acelei pagini. Dacă doriţi ca acest „widget” să reflecte ultimii vizitatori ai sitului/blogului inseraţi codul în toate paginile (de exemplu: în sidebar). Harta de mai sus indică, din motivele expuse, doar vizitatorii acestui articol.

O soluţie ceva mai complexă ne-o oferă Maps.Amung.Us. Din nou nu este nevoie de nici un cont de deschis, email de furnizat, ci doar de parcurs nişte paşi. Aici sunt aparent mai mulţi paşi dar în esenţă trebuie să alegeţi dimensiunea hărţii, stilul hărţii (mai jos am inclus două stiluri), tipul şi culoarea indicatoarelor.

Arată bine, sunt simpatice şi cred că mulţi vor fi interesaţi să le adauge. Repet: puneţi harta fie în toate paginile, fie măcar pe prima pagină dacă doriţi să reflecte informaţii generice despre sit. Eu le-am inclus doar aici deci reflectă doar vizitele primite de acest articol.


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (1 evaluări, media: 4,00 din 5)
Loading...Loading...

4 comentarii

  1. razzar spune:

    Personal folosesc de ceva timp StatCounter.com, care pe langa o multime de alte informatii utile, are de curand o harta (google map) a vizitatorilor.

  2. Clayd spune:

    Mai este ceva de genul acesta la http://www3.clustrmaps.com/counter .

  3. makavelis spune:

    Foarte tare mi se pare Feedjit.com. Mersi de sugestii.

  4. Andrei LAS spune:

    Eu folosesc in paralel Google Analitics si Geovisite.
    Recomand Geovisite pentru chestiile dragute care le are. Pacat ca stocheaza toptul doar pentru 24 de ore!
    Oricum testatil… Se merita.
    http://www.geovisite.com/en/


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *