ajaxWindows… adică Windows ajax


Am mai scris despre sisteme de operare online iar astăzi avem toate motivele să revenim asupra temei datorită unui nou candidat: ajaxWindows. Read/Write Web anunţa ieri lansarea de către Ajax13 a acestui sistem de operare… care însă ieri nu a funcţionat. Astăzi l-am retestat şi cu părere de rău trebuie să spun că e departe de a fi funcţional: în mijlocul unei sesiuni mi-a spus că contul folosit a fost suspendat, să mă reînscriu (cum?); au apărut diverse erori XML; meniul tip Start a funcţionat la început, după care nimic…

image

Dar… să privim partea plină a paharului. ajaxWindows are o serie de facilităţi foarte ambiţioase. Nu am mai întâlnit până acum un sistem de operare online care să se apropie atât de mult de Windows. Lansaţi-l şi… veţi auzi un sunet care anunţă intrarea în sistemul de operare online: da, ca la Windows! Mai mult, puteţi importa sunetele din Windows pentru pornirea şi închiderea sistemului de operare online. Importurile nu se opresc aici: puteţ importa semne de carte, documente, wallpaper-ul curent (nu, nu a funcţionat la mine). Dar unde depozitează ajaxWindows fişierele? Ajax13 afirmă că are un parteneriat încheiat cu Google care permite folosirea unui astfel de cont pentru depozitarea de fişiere. Teoretic o astfel de utilizare violează termenii şi condiţiile de la GMail, dar dacă au o înţelegere specială… să îi credem. Recomandă, veţi vedea, folosirea unui cont GMail diferit de cel pe care îl folosiţi în mod curent (recomandare: aveţi ion.popescu@gmail.com? creaţi-vă încă o adresă ion.popescu.depozit@gmail.com).

image image

Daţi click pe cele două imagini de mai sus pentru a le vedea mai mari.

ajaxWindows modifică click dreapta, aşa că un click dreapta pe desktopul online se comportă după cum ne-am aştepta: ne oferă un meniu din care putem să modificăm aspectul desktop-ului (imagine de fundal, culoare… sau generic tema!). Există o serie de aplicaţii puse la dispoziţie: unele proprii (ajaxWrite, ajaxSketch, ajaxPresents…) sau externe (Google Docs, Picnik Photo Editor, Zoho Start…).

Nu ştiu Microsoft cât de încântat va fi de copiere, dar ajaxWindows te face să te simţi ca în Windows. Pe lângă fereastra gen Display Properties avem o fereastră gen Add/Remove Programs – care aţi ghicit ce face, nu e nevoie să o prezint (diferenţa este că aplicaţiile sunt webaplicaţii sau widget-uri). Pe desktop există un coş de gunoi (Recycler), precum şi My Computer şi My Documents. Meniul gen Start seamănă de asemenea mult cu cel din Windows.

image

Care ar fi raţiunile utilizării unei astfel de soluţii? Dacă (1) ar fi 100% funcţională şi dacă (2) am avea oriunde am merge o conexiune suficient de rapidă (abia) atunci un astfel de sistem de operare ne-ar putea fi util pentru mobilitate. De exemplu studenţii ar putea să îşi regăsească anumite fişiere fie că sunt la cursuri sau acasă. Minime editări pot fi făcute cu aplicaţiile integrate sau se poate apela la cele externe (Google, Zoho). Practic un sistem de operare online are pentru moment doar valoarea de "colector" (de aplicaţii, de documente), dar cine ştie cât va trece până când vom avea dispozitive (nu ştiu dacă le-aş putea numi calculatoare în sensul de astăzi) care nu vor avea nici harddisk, doar RAM şi posibilitatea de conectare la internet. Până atunci sunt mai mult demonstraţii de forţă, iar ajaxWindows (în ciuda problemelor, chiar şi acum, când am scris articolul, a avut diverse întreruperi) ţinteşte foarte sus.

Iată la final un videoclip despre ajaxWindows.


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (1 evaluări, media: 5,00 din 5)
Loading...Loading...

0 comentarii


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *