Reinstalare / dezinstalare BitDefender


După cum am mai spus în alt articol, folosesc de o lungă perioadă de timp BitDefender. Motivele sunt două: producătorul este român şi dacă am probleme pot pune mâna pe telefon (rusă nu ştiu, şi chiar să ştiu nu mi-aş permite telefon în străinătate pentru situaţii de urgenţă); iar oferta plată-pe-un-an-şi-foloseşti-doi-ani este atrăgătoare şi încă valabilă. Folosesc BitDefender Antivirus Plus 10 pentru că include şi un firewall pe lângă antivirus. Şi plângeri majore nu am, chiar dacă nu sunt 100% mulţumit (să zicem 99%). Deci nu văd de ce cineva şi-ar dezinstala definitiv BitDefender dar uneori este necesară reinstalarea lui.

img207

Dacă este o reinstalare după reinstalarea sistemului de operare nu este o problemă. Dar dacă doriţi să îl reinstalaţi pur şi simplu pentru că a început să se comporte cam ciudat (da, e acel 1% care nu îmi place)? Cel mai bine este să îl radeţi şi să îl reinstalaţi. Am spus "radeţi" în mod special. Mai bine decât clasicul Unistall din Add/Remove Programs folosiţi instrumentul de dezinstalare oferit de firmă (aici o pagină în română despre dezinstalare). Acest instrument dezinstalează chiar dacă între timp instalarea s-a "aiurit". Eu am păţit în urma unor modificări la sistem că BitDefender a început să şchioapete (ex: module dezactivate, incapacitate de actualizare) şi soluţia a fost reinstalarea lui… dar nu se poate face instalare fără dezinstalare mai întâi, iar dezinstalarea dădea eroare! Doar cu acest instrument am reuşit să fac dezinstalarea, pentru a trece apoi la reinstalare. Şi vorbesc de o situaţie repetată pe mai multe calculatoare din instituţia unde lucrez.

Dacă nu aţi achiziţionat până acum BitDefender Antivirus Plus 10, o puteţi face la 30euro… la doi ani. Deci la 15euro pe an. Nu este o sumă prea mare, iar plata se poate face simplu în România. Vizitaţi situl BitDefender.ro pentru mai multe informaţii. Veţi găsi şi unele articole precum cel cu 10 reguli pentru a vă păstra calculatorul în siguranţă. Citez din el doar primele cinci reguli, restul urmând linkul indicat anterior.

  1. Nu vă bazaţi pe presupuneri. Găsiţi puţin timp pentru a vă informa despre cum să vă protejaţi sistemul.
  2. Cumpăraţi şi folosiţi un program antivirus fiabil. Alegeţi un antivirus cu eficienţă dovedită. Checkmark şi AV-Test.org se numără printre cei mai respectaţi evaluatori independenţi de software antivirus.
  3. Folosiţi o soluţie firewall de încredere. Din nou, mergeţi pe mâna evaluatorilor independenţi. Unele sisteme de operare sunt dotate cu un firewall care filtrează traficul numai la intrare. Folosiţi un firewall care poate controla traficul Internet atât la intrare, cât şi la ieşire.
  4. Nu deschideţi e-mail-urile venite de la expeditori necunsocuţi sau în care nu aveţi încredere. Mulţi viruşi se răspândesc prin mesajele e-mail, aşa că cereţi o confirmare din partea expeditorului dacă aveţi îndoieli.
  5. Nu deschideţi fişierele ataşate mesajelor care au un subiect suspect sau neaşteptat. Dacă doriţi să le deschideţi, salvaţi-le mai întâi pe hard disc şi scanaţi-le cu un program antivirus actualizat.

Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (1 evaluări, media: 5,00 din 5)
Loading...Loading...

1 comentariu

  1. Florin Stiuca spune:

    Ma bucura sa vad ca mai scriu si romanii despre antivirus si mai ales atunci cand o fac in cunostinta de cauza.

    Pentru cei care mai au probleme de diverse feluri exista si forum in limba romana.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *