jQuery 1.2 + jQuery UI 1.0


După cum scriam acum câteva săptămâni, jQuery 1.2 trebuia să apară la în septembrie ceea ce s-a şi întâmplat. Nu la mult timp după (16 septembrie) s-a ajuns la 1.2.1. Dacă doriţi să vedeţi lista lungă cu noutăţi ale versiunea 1.2 vă invit să citiţi Release Note. Cât priveşte 1.2.1 modificările sunt minore. Evident că toţi cei care au cod scris pentru jQuery 1.1 trebuie să îl testeze cel puţin, dacă nu să îl revadă, pentru trecerea la 1.2. Pentru prima oară a fost introdus un plugin de compatibilitate care poate fi folosit până la rezolvarea problemelor generate de noutăţile ultimei versiuni.

img283

Nu este însă obligatoriu ca o aplicaţie veche să nu meargă că jQuery 1.2.1. Vă amintiţi de exemplul pentru Edit in Place scris în luna august? L-am testat cu noul script şi merge la fel de bine. Scopul acestui material nu este să prezinte în detaliu noutăţile versiunii curente (aveţi un link spre pagina unde sunt acestea prezentate, în engleză desigur). Am semnalat apariţia unei noi versiuni şi acum aş trece mai departe la o noutate ce poate fi calificată extraordinară. Până acum, pentru efecte mai speciale în pagină, am folosit librăria Interface Elements from jQuery, al cărui dezvoltator principal este un român (Ştefan Petre). Într-o pagină care probabil acum nu mai există, librăria Interface era prezentat ca o librărie oficială sau semi-oficială jQuery (nu mai reţin). Se pare însă că jQuery a ales să aibă acum o librărie similară integrată în sit, cât se poate de oficială, intitulată jQuery User Interface. John Resig o anunţa cu mare bucurie luni şi este greu să nu îi împărtăşeşti bucuria.

În principiu recunoaştem elementele din Interface, dar sunt şi câteva noi şi câteva lipsă. De exemplu regăsim accordion, tabs, sliders, dar nu regăsim autocompletition, tooltips, pentru a avea însă noutăţi precum tablesortes, calendar sau shadow. Problema este că Interface Elements for jQuery pare blocat la jQuery 1.1.2 (la unele teste făcute de mine existând probleme folosit cu jQuery 1.1.3, deci cu atât mai mult cu 1.2.1); iar jQuery User Interface pare în schimb nefinisat pe alocuri (vedeţi de exemplu implementarea taburilor… brrrrr). Primul este mai complex şi sper ca autorii să menţină proiectul, mai mult, să îl ţină la zi. Pe de altă parte se poate ca cel din urmă să devină cel oficial şi probabil de acum merită dezvoltate aplicaţii pe marginea lui.

img285 img284

Merită să exploraţi puţin demonstraţiile de la User Interface. Veţi găsi două aplicaţii dintre care prima în special, o galerie de imagini, cred că vă va impresiona ca şi pe mine. Foarte reuşite mi s-au părut şi ferestrele. În schimb, după cum spuneam, taburile arată foarte ciudat. Vă las acum să vedeţi în tihnă ce mai oferă noua librărie. Să aibă viaţă lungă!


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (Neevaluat încă)
Loading...Loading...

0 comentarii


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *