BlogDesk: alt instrument pentru bloggeri


Dar chiar nu se poate un instrument perfect pentru bloggeri? Pare evident că un asemenea ideal este greu de atins, dat fiind gusturile fiecăruia. Fiecare instrument de publicare pe bloguri pe care îl cunosc are neajunsurile lui, şi nu mereu sunt chestiuni subiective. BlogDesk (acum ajuns la versiunea 2.7) este o alternativă interesantă, pe care am testat-o acum vreun an şi am abandonat-o din motive de diacritice. Am retestat-o săptămâna trecută constatând multe îmbunătăţiri, dar la capitolul diacritice lucrurile s-au înrăutăţit: eu cel puţin nu am putut să scriu ş, ţ sau ă în spaţiul de compunere a articolelor (a mers însă î şi â). Iar la publicare, în timp ce titlul apare perfect, în corp diacriticele nu sunt bine redate.

img363

V-am prevenit deci! Dacă pe blogul Dvs nu scrieţi cu diacritice atunci merită să continuaţi lectura articolului pentru că BlogDesk are cu adevărat câteva facilităţi extraordinare. (În paranteză fie spus, în cazul WordPress poate fi scris un plugin precum cel pe care l-am sugerat pentru Windows Live Writer, dacă diacriticele se rezolvă să zicem prin lipire – paste din Word.) Să vedem deci facilităţile acestui program. După cum ne-am aştepta, permite să ne adăugăm câte un profil per blog, blogurile fiind recunoscute printr-un vrăjitor (wizard) din câţiva paşi. Identifică corect categoriile aşa că puteţi imediat scrie (fără unele diacritice – sau e o problemă la mine?). În partea dreaptă, pe lângă categorii, aveţi câteva căsuţe de marcat. Dacă doriţi ca să publicaţi în Drafts articolul, atunci demarcaţi Publish after Upload. Dacă doriţi ca articolul să fie publicat pe o anumită dată (inclusiv oră), daţi click pe Chage Date and Time.

Un prim fapt "neobişnuit". BlogDesk permite publicarea simultană a unui articol pe mai multe bloguri (cam rare situaţiile să doreşti aşa ceva, dar pot exista). Dacă cu WLW sau Post2Blog sau altele poţi face aşa, dar în serie (adică publici pe un blog, redeschizi materialul, publici pe alt blog, ş.a.m.d.), BlogDesk îţi permite să selecteţi categorii din bloguri diferite, publicând deodată pe două sau mai multe bloguri (evident că publică tot secvenţial, dar pentru utilizator este doar un click pentru oricâte bloguri ar fi destinaţie).

BlogDesk are apoi în meniul Extras alte facilităţi interesante. Aş menţiona Notebook-ul în care poţi pregăti texte pre-publicare, sau Frequently Used Phrase pentru fragmente de texte folosite frecvent în articole. Există şi posibilitatea de verificare ortografică, în 14 limbi acum, dar româna nu face parte din listă.

img364

Poate cea mai avansată facilitate a acestui program este cea care ţine de imaginile din articole. Câte instrumente de publicat pe bloguri aţi văzut care să permită de exemplu decupare (crop) la imagini? Puteţi redimensiona, decupa, roti, modifica culorile, dar şi aplica diverse umbre sau margini imaginilor şi insera în text aşa cum doriţi ca aliniament. Mi-ar place un astfel de editor, dus chiar mai departe, prezent şi în alte aplicaţii de acest gen.

img365

Concluzia? Un program bun dar ale cărui imperfecţiuni sunt pentru mine motive suficiente pentru a nu-l folosi. Altora li se poate potrivi însă ca o mănuşă. Sper ca următoarele versiuni să se descurce mai bine cu diferitele seturi de caractere, interfaţa să fie ceva mai îngrijită iar combinaţiile de taste mai inspirate.


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (2 evaluări, media: 3,50 din 5)
Loading...Loading...

0 comentarii


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *