De relaxare: Conduceţi furnica


Astăzi, fiind vineri, am ţinut-o doar în jocuri! Şi dacă e bal, bal să fie. După vacă şi bilă vine şi furnica! Trebuie şi ea condusă, probabil spre casă, dar avem de-a face cu o furnică ce trebuie să aibă ceva cunoştinţe despre legile fizicii. Pretenţii prea mari, nu? Atunci rămâne Dvs să vă confruntaţi cu fizica şi să o ajutaţi pe furnică.

img10

Jocul flash nu are prea multe taste de memorat: personajul este condus cu săgeţile. Cu mouse-ul trasaţi direcţia "anomaliilor", pe care le puteţi ridica ulterior dând un click şi apăsând pe spaţiu. Ce sunt "anomaliile"? Sunt ca nişte baloane de săpun care conduc însă într-o direcţie unică (cea indicată de Dvs). Deci pe lângă că trebuie să vedeţi cum trageţi cu bilele ce provoacă "anomaliile" (la început una, apoi două…), trebuie să vedeţi şi cum trasaţi direcţia pentru ca furnica să ajungă la trapă! Nu ştiu câte sunt – se pare că nu multe; eu m-am blocat la unul, dar cred că doar temporar. Până la acest nivel de cel puţin trei ori mi-am zis că gata, ufff, m-am blocat definitiv, până când am găsit totuşi soluţia :) .

Concluzia? Trebuie perseverenţă. Şi cum vorbim de furnici nu cred că ne miră. La treabă că furnicile au de strâns pentru la iarnă.

img5 img6

img9 img8


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (Neevaluat încă)
Loading...Loading...

0 comentarii


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *