Despre filme: MovieWeb şi Criticker


Nu scriem prea des despre situri dedicate filmelor aşa că sper ca acest material să vă reţină atenţia. Nu ştiu alţii cum sunt, vorba lui Creangă, dar eu unul sunt pasionat de filme. Anul trecut am scris despre RottenTomatoes, iar astăzi vă propun alte două situri tot despre filme. Mai întâi MovieWeb, un sit care este aliniat – evident – la ultimele premiere din SUA (pentru premierele la noi recomand Cinemagia.ro). De aici puteţi afla ce filme vor fi lansate în SUA (o mică parte se lansează simultan şi în lume/România), putând citi recenziile acestor filme.

img108

Pentru fiecare film – cele mai noi cel puţin – puteţi citi prezentarea acţiunii şi recenziile unor specialişti dar şi ale membrilor sitului; puteţi vedea diverse materiale video (trailer-uri, interviuri) şi foto (şi afişe); dacă filmul a fost lansat puteţi vedea situaţia lui în Box Office sau afla unde exact rulează; dacă a apărut deja pe DVD îl puteţi cumpăra. Nu doar cinematografia este însă acoperită de acest sit ci şi televiziunea, dar din nou ţineţi cont că e vorba de cea americană. Cum nu mai trăim de mult în era în care internetul însemna text şi imagini (eventual animate), ceea ce mi-a plăcut cel mai mult la MoviwWeb este cantitatea mare de materiale video. De fapt în meniu veţi vedea că Videos este prima intrare. Pasionaţii de filme vor găsi acolo tot felul de interviuri care le vor trezi interesul pentru diverse filme. O parte din interviuri sunt exclusive MovieWeb, fiind luate special pentru acest sit. Există şi un forum, dar fiecare material de pe sit poate fi comentat şi apreciat (plus facilitatea de embed pentru materialele video), după cum îi stă bine oricărui sit din generaţia web 2.0.

img106 img107

Cel de-al doilea sit, Criticker, merge pe cu totul altă idee. Membrii sitului scriu recenzii evident după propriile opinii. Un algoritm dezvoltat de autori compară gusturile (TCI – Taste Compatibility Index) şi sugerează asemănările. Astfel, dacă John şi Michael au scris 50 de recenzii la aceleaşi filme, 90% dintre filme primind acelaşi rating din partea celor doi, situl deduce că au gusturi asemănătoare, deci un film văzut şi apreciat de unul ar putea să îi placă şi celuilalt. Este vorba deci de un sit în care se împărtăşesc gusturile, căutându-se prieteni cu vederi similare. Ideea mi se pare interesantă, dar personal aş adera la un astfel de proiect doar dacă ar fi în limba română. Până va exista însă o replică românească va mai trece ceva timp însă, sunt sigur.

Închei aici dorindu-vă să descoperiţi informaţii interesante care să vă călăuzească spre filme bune. La care apoi să aveţi parte de… vizionare plăcută!


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (1 evaluări, media: 3,00 din 5)
Loading...Loading...

2 comentarii

  1. jürgen.toth spune:

    Amazon ofera un serviciu de catalogare a filmelor aceesibil la urmoatarea adresa web: FilmSuggestions.com.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *