Notificări pentru comentariile WP


Utilizatorii serviciului Google Reader pot să îşi descarce un mic program care va notifica la apariţia unor noi materiale pe fluxurile RSS urmărite. Şi care este legătura cu WordPress? Cuiva i-a venit ideea să adapteze codul de la Google Reader – care este open source – pentru comentariile din WordPress. Pentru aceasta a scris un mic plugin care să emită notificările şi un program care să anunţe printr-o fereastră ce apare în dreapta-jos, deasupra zonei systray.

googler

WordPress Comment Moderation Notifier constă deci dintr-o mică arhivă cu un plugin WP (care se instalează ca orice plugin WP) şi fişierele programului (atenţie: necesită instalat .NET 2.0 Framework). Acesta va sta în systray, având ca inconiţă litera W de la WordPress. Nu are opţiune să pornească deodată cu sistemul de operare, aşa că dacă vă place va trebui să puneţi Dvs o scurtătură (shortcut) în directorul Startup. Configurarea programului este simplă… prea simplă. Indicaţi adresa blogului, numele de utilizator şi parola. Aceste date vor fi memorate într-un fişier XML, dar criptate. Din păcate – pentru mulţi utilizatori şi poate autorul va asculta de cereri – pentru moment programul merge pentru un singur blog. Cine are 10 bloguri… trebuie eventual să lanseze de 10 ori programul (nu este elegant, desigur).

img129

Acest program vă permite să reacţionaţi rapid la comentariile de pe blogul Dvs (renunţând la notificarea prin email). Dacă nu aveţi activat un plugin anti-spam s-ar putea să primiţi descurajant de multe notificări inutile. Dar la urma urmelor practica va decide: dacă vă interesează nu aveţi prea mult de pierdut doar 5 minute de configurări şi teste… iar după câteva zile veţi putea trage concluzia cât de util vă este.


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (Neevaluat încă)
Loading...Loading...

0 comentarii


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *