Şi din nou despre Geni


Prima oară am scris despre Geni.com în Familia creştină, apoi aici, pe CNet.ro, în martie a.c. Într-o jumătate de an proiectul a avansat, noile facilităţi făcându-l mai atractiv – cu toate acestea, statisticile oferite de Alexa indică o explozie de interes la lansare (ianuarie-februarie), urmat de o evoluţie plată, chiar dacă cu anumite vârfuri locale. Personal consider Geni o webaplicaţie geni-ală şi cred că merită mai multă atenţie. De aceea şi revin asupra subiectului.

img155

Geni permite definirea arborelui genealogic (şi când spun "arbore genealogic" îmi tot amintesc de un coleg în şcoala primară – parcă – ce spunea "arbore ginecologic" până i s-a explicat ce înseamnă… mamă ce roşu s-a făcut!). Evident că ne putem picta acest arbore şi cu un pix pe o foaie albă… sau realiza ca grafic în Word ori PowerPoint. Şi atunci de ce Geni? Principalul atu este, ca la orice aplicaţie Web 2.0, puterea comunităţii. Doar că aici comunitatea egal familia (extinsă). Cei care merită să apeleze la acest proiect sunt cei care au în familie mai multe persoane ce folosesc emailul (ei bine, şi dacă sunteţi singurul o puteţi face, dar Dvs lucraţi, Dvs admiraţi). Îţi porneşti arborele în câteva minute şi poţi adăuga rudele, iar dacă au email Geni face invitaţia (nu automat, ci la cererea ta) către aceste rude să se alăture proiectului de dezvoltare a arborelui genealogic online. În SUA citeam despre diverse persoane care spuneau că în câteva săptămâni au ajuns să aibă sute de persoane în acest arbore. Eu după mai multe luni sunt tot la 32 de persoane, dar depinde de la familie la familie…

Aceasta a fost recapitularea. Să vedem ce s-a mai întâmplat între timp. Geni a devenit mult mai mult decât o tablă de desenat arborele de familie. Aş menţiona doar câteva facilităţi pe care le consider deosebit de puternice şi utile:

Comunicarea

Presupunând că toţi membrii familiei au adrese de email (la nevoie mătuşii X îi poate fi asociat emailul unui verişor, "responsabil" să o anunţe), Geni permite o comunicare modernă în familie. Din doar câteva clickuri poţi să comunici cu un anumit membru / anumiţi membri al familei (un click unde scrie Click to add a name şi va apare lista rudelor; click repetat şi alegi câte o rudă per click) sau direct cu anumite grupuri (familia imediată, familia generică, familia imediată a membrului X sau descendenţii lui Y). Gata cu scrisorile, telefoanele… Geni permite o comunicare foarte uşoară când este vorba de anumite evenimente în familie.

img156

Fotografii

Nu am reuşit să aflu ce limită există ca număr de fotografii ori volum, dar Geni permite oricum şi publicarea de fotografii de familie. După cum ne-am aştepta, unei fotografii odată publicată îi putem asocia persoanele din fotografie, astfel că o fotografie în care apar n rude va apare în setul de fotografii al fiecăreia din cele n rude. Există posibilitatea de upload una câte una (atunci se conservă dimensiunile originale ale imaginii şi informaţiile EXIF) sau cu un uploader special, în serie (dar atunci dimensiunile sunt automat reduse la maxim 640 pixeli). Fotografiile pot fi organizate în albume, după cum poţi să îţi defineşti fotografii favorite (că apari, că nu apari în ele). Iarăşi o excelentă orientare spre familie a unui serviciu clasic – găzduirea de fotografii.

img157 img158

Calendarul aniversărilor

Rudelor li se pot asocia data naşterii şi după caz data morţii. Se pot adăuga şi alte evenimente astfel că Geni poate construi automat un calendar cu aniversări. Din setările contului de membru poţi opta dacă să fi notificat prin email despre aniversări sau nu (sunt şi diverse alte notificări: comentarii la fotografii, intrări în cartea de oaspeţi, un membru nou în arbore…).

img159

Un arbore – diverse afişări

Dacă ai deja zeci de rude în arborele de familie îţi vor fi de folos diverse forme de afişare a rudelor. Poţi vedea pur şi simplu lista rudelor, ordonată alfabetic. Dar Geni crează şi un index, în care îi grupează după prima literă a numelui de familie (la P vor fi toţi Popeştii şi Protopopeştii). Desigur, cel mai tradiţional mod de vizualizare este arborele. Sunt disponibile mai nou patru moduri de afişare pentru arborele genealogic. Fiecare are avantajele lui.

img160 img161

img162 img163

Tot recent a fost adăugată facilitatea de a adăuga rude din adresele de email memorate în conturi precum GMail, Yahoo ori Hotmail. Doar o altă găselniţă pentru a uşura creşterea arborelui.

Mă opresc aici. Vă recomand să aruncaţi un ochi şi pe materialele video publicate pe YouTube de Geni. Unul îl include mai jos. Şi vă doresc să vă crească arborele genealogic rapid, profitând de ocazie pentru a sta de vorbă cu bunicii despre bunicii lor! Câte lucruri minunate nu se pot afla incitaţi de Geni. Succes!


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (1 evaluări, media: 5,00 din 5)
Loading...Loading...

2 comentarii

  1. RottenKid spune:

    In timp ce ma jucam d`a copacu a murit site-ul si a ramas doar blog-ul :((

  2. radu.capan spune:

    Speram fara pierderi (cred ca informatiile se salveaza atunci cand sunt scrise… cred). La mine merge situl acum Geni.com.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *