De relaxare: 3D Logic II


Am tot săpat pe CNet.ro convins că am prezentat o altă implementare a acestui joc… nu am găsit. Sau mi-a scăpat (şi mă repet) sau am jucat doar în particular (şi deci nu am mai scris). Oricare ar fi adevărul, 3D Logic II este o excelentă (re)implementare a unui joc de logică transpus într-un decor mai de basm şi o muzică feerică. Nu, nu e vorba de Cubul Rubik, oricât ne uităm la cuburile din capturi.

img326

În fapt cubul din imagine, care poate fi rotit – puţintel – în spaţiu 3D, ne arată doar trei feţe. Pe ele găsim nişte faţete marcate cu culori: acestea trebuie unite printr-o linie continuă formată din alte faţete. Şi evident nu trebuie să existe intersecţii. Cel mai bine vă daţi seama poate din captura a doua de mai jos, care arată nivelul 6 terminat. Pentru a face jocul mai complicat, apar şi pătrate negre care blochează drumul. Pentru a trasa o linie daţi click pe o faţetă colorată (din acelea care au un pătrat negru în mijloc) şi trageţi cu mouse-ul pe faţa cubului. Dacă aţi greşit, puteţi apela la butonul Clear. Dacă greşeala nu e mare, puteţi trasa peste cu altă culoare. Dacă doriţi puteţi suspenda povestea ce însoţeşte jocul, dar şi fundalul sonor, frumos, dar repetitiv. Şi chiar dacă anumite nivele par a nu avea soluţie… perseveraţi! Ea există mereu!

img324 img325

Cu tasta Space puteţi bloca la un moment dat mişcarea cubului, dacă aceasta vă ajută. În mod inspirat, jocul memorează nivelul la care ai ajuns, deci poţi relua după câteva zile, într-o nouă pauză de cafea ori de lucru, pentru a te "bate" cu noi nivele. Succes!


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (3 evaluări, media: 4,67 din 5)
Loading...Loading...

0 comentarii


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *