IE = dureri de cap pentru webmasteri


Acum nu e vorba tocmai de un articol ci de o constatare şi exprimarea unor tristeţi: IE dă mari dureri de cap webmasterilor… cred că mulţi sunt de acord. Dacă ceva merge cu IE6 poate nu merge cu IE7. Mai ales la capitolul CSS apar atâtea probleme, iar IE aproape mereu trebuie tratat ca un caz special. Şi sensibilitatea nu se rezumă doar la CSS, ci şi la JavaScript. Într-un articol scris recent am pus o virgulă în plus: în Firefox nici o problemă, în IE s-a dat totul peste cap. Profit de ocazie să spun că respectivul script prezentat atunci, jqPuzzle, a fost refăcut. Autorul german al scriptului m-a contactat să îmi semnaleze greşeala pe care o făcusem (am corectat-o) şi să îmi spună că noua versiune este mult mai compatibilă cu IE. Am făcut testele şi într-adevăr, merge sub IE ca sub Firefox… ceea ce nu era cazul până acum. Dacă cumva aţi folosit IE şi aţi fost dezamăgit de jqPuzzle, revedeţi articolul: acum ar trebui să meargă perfect.

image

Nu este prima oară când păţesc că dezvolt o pagină, nişte scripturi, şi abia când am ajuns la final (da, prostia mea) testez în IE şi… nu merge. Chiar săptămâna aceasta am lucrat vreo 3 ore cu nişte scripturi jQuery pentru ca la final să îmi dau seama că sub IE rezultatul e… dezastru. Concluzia? Am ajuns de n ori la ea dar nu mă învăţ minte: când dezvolt(aţi) o aplicaţie cu JScript sau proiectaţi un design cu CSS, trebuie verificat stadiu cu stadiu cel puţin în IE şi Firefox (dacă nu şi Opera, Safari…). Mergând mai departe cu supărarea pe IE am constatat că de fapt multe framework-uri JScript (sau cel puţin scripturi/pluginuri pentru framework-uri) dar rateuri sub IE. Un exemplu: UI pentru jQuery (prima versiune). Aş putea să dau însă zeci de exemple. Desigur, nu este o capitulare („în IE nu se pot face lucrurile să meargă”) şi nici un dezinsteres (la urma urmelor IE are încă cea mai mare cotă din piaţa navigatoarelor). Adevărul este altul: IE nu este prietenul webmasterilor, şi mă refer la cei care folosesc din greu CSS şi JScript. De multe ori versiunile iniţiale cel puţin sunt considerate lansabile dacă merg sub Firefox şi atât…

Dintre framework-urile testate, ExtJS mi s-a părut cel mai „rezistent” la IE, dar nu am făcut verificări foarte amănunţite. Am găsit însă un interesant test, chiar pe situl jQuery, dar care nu ţine cont de ultima versiune cel puţin pentru jQuery. Oferă indicaţii valoroase despre viteză, urmărindu-se zeci de aspecte. Nu există – veţi vedea – o soluţie ideală, ci eventual o soluţie ideală pe o problemă particulară. Iată câteva concluzii:

1. dacă scrieţi cod CSS sau JScript, testaţi neapărat – sau mai întâi! – în Internet Explorer, care este foarte sensibil şi dificil

2. dacă folosiţi un framework JScript asiguraţi-vă de compatibilitatea lui (sau a pluginurilor ce doriţi să le folosiţi) în navigatoarele mari

3. chiar dacă framework-urile au multe facilităţi/efecte tratate deopotrivă, unele facilităţi/efecte sunt specifice doar unor framework-uri; analizaţi bine proiectul Dvs de ce are nevoie pentru a alege framework-ul potrivit

4. dacă aţi găsit un plugin interesant, asiguraţi-vă că merge cu ultima versiune a framework-ului; dacă nu merge, cereţi-i autorului (rugaţi-l) să îşi actualizeze „produsul”, evitând să construiţi o aplicaţie pe o versiune veche a unui framework doar pentru că un anume plugin vă constrânge la aşa ceva

5. dacă folosiţi framework-ul X dar vă place un plugin pentru framework-ul Y, nu cedaţi: de regulă veţi putea să le folosiţi în aceeaşi pagină umblând la parametrii anti-coliziune

6. înainte asiguraţi-vă că respectivul plugin pentru framework-ul Y nu are o „replică” şi pentru framework-ul X (o durere de cap în minus)

7. în funcţie de experienţa JScript nu vă feriţi să umblaţi în pluginurile/codurile altora (lucru necesar dacă doriţi să traduceţi anumite expresii din engleză afişate de script, sau pentru a modifica ceva după gusturile proprii)


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (Neevaluat încă)
Loading...Loading...

2 comentarii

  1. Razvan spune:

    Pana acum nu am lucrat pe partea de JScript, dar pe parte de CSS imi creeaza foarte mari probleme IE6 & IE7… am ajung sa urasc aceste versiuni de browsere… acum ceva timp o rezolvare la aceste probleme o reprezenta si folosirea de table-uri… dar acestea numai sunt de mult folosite…

  2. ionutz spune:

    Code for firefox, test in opera/safari and fix for IE.
    E o regulă sfântă ce nu mi-a creat probleme :) .
    Pentru IE se folosesc comentarii condiţionale şi se rezolvă problemele foarte uşor 😉 .


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *