Pentru iubită: o stea? o piesă?


Făcând abstracţie de fapt că mulţi dintre noi probabil nu avem carte de credit şi nici nivelul financiar pentru astfel de iniţiative romantice, m-am gândit să semnalez astăzi câteva situri care permit oferirea unor cadouri… speciale.

img538

Primul este TailoredMusic.com, a cărui idee ar putea fi prezentată pe scurt astfel: puteţi alege un anume gen muzical (folk, blues, rock, reggae, jazz, pian…), eventual un anume solist (dintre cei înscrişi în programul acestui sit) şi vi se va propune un text, adică nişte versuri. Veţi putea face modificări pentru a introduce numele iubitei (evident aplicabil şi invers, de la iubită pentru iubit), poate chiar şi nişte evenimente sau elemente personale, care să facă mai convingătoare dedicaţia. Odată făcută comanda, artistul solicitat va înregistra pentru Dvs piesa şi sunt două variante: o primiţi imediat în format MP3 (cu indicaţii despre cum poate fi inscripţionată pe un CD, plus un PDF cu versurile) sau sub forma unui cadou care va sosi atunci prin poştă cu întârzierea de rigoare. (Cât priveşte versurile, nu se cere să fii poet… ele vor fi aranjate ca să corespundă piesei.) Personal găsesc ideea interesantă şi probabil că în preajma la 14 februarie corzile vocale ale artiştilor din proiect sunt înroşite de atâta înregistrat. Ar fi interesant un astfel de proiect şi în limba română, nu credeţi? Probabil cele mai solicitate ar fi manele… sau poate nu (depinde de romantismul celor care gustă aşa ceva).

Dacă a comanda o piesă personalizată pentru persoana iubită vi se pare un gest prea mic, puteţi ţinti mai sus… pe cer chiar. Există mai multe situri – ex. NameAStarLive.com sau BuyAStar.net – care vă permit (eh, da de unde, simulează de fapt!) să cumpăraţi o stea pentru prietenă/soţie. Contra unei sume mult mai mici decât comandarea unei piese puteţi avea un certificat de posedare a unei stele, complet fictiv, dar şi diverse bonusuri. Nu ştiu Dvs, dar eu între piesă şi stea aş paria pe piesă…

img539 img540


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (Neevaluat încă)
Loading...Loading...

1 comentariu

  1. moroshan spune:

    Mmmmmmmmmm… La cat de puse sunt femeile pe fel si fel de speculatii (STIMA MAXIMA, pentru exceptii!), cred ca in majoritatea lor ar opta pentru stea !!! Parerea mea… 😉


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *