Două pluginuri WP (legate de comentarii)


Unul dintre colaboratorii acestui sit – nu dăm nume 😉 – mi-a spus acum câteva zile că ar avea câteva rugăminţi. Poate erau mai multe, dar eu am reţinut două. În primul rând că ar dori să poată să îşi editeze comentariul după ce l-a scris, măcar în următoarele minute după ce l-a trimis. Probabil cel mai cunoscut plugin pentru această funcţionalitate este WP Ajax Edit Comments. După cum vedeţi din captura de mai jos, el permite administratorilor să editeze un comentariu chiar în pagina unde este afişat, corectând eventualele greşeli de tipar.

img626

Dar pluginul nu este util doar pentru administratori (care au practic în plus linkurile Delete şi Spam). Practic cu acest plugin oricine scrie un comentariu poate într-un termen stabilit de administratori (acum e lăsat cel implicit, de 15 minute) să revină asupra la ce a scris. E util? Cred că da. Mi s-a întâmplat adesea să postez comentarii pe alte situri pentru a-mi da seama că am făcut o greşeală (am mâncat o literă, am uitat să spun ceva…). Soluţia unică: scrierea unui alt comentariu, imediat după, cu corecturile de rigoare. Trebuie să recunoaştem că este mult mai elegant să ai posibilitatea de a-ţi corecta imediat ceea ce ai scris. Pluginul este excelent, singura mea reţinere faţă de el fiind că include mai multe fişiere (inclusiv librăria… jQuery evident!!!) însemnând deci o încărcare suplimentară. Fiecare va aprecia dacă merită acest "cost".

Desigur se ridică unele întrebări: cineva scrie un comentariu curat. Dacă este aprobat va putea apoi să îl înlocuiască cu ceva înjurături sau spam? Desigur, dar pluginul vine cu două soluţii: 1) notifică administratorii despre orice editare a unui comentariu; 2) un comentariu editat este din nou supus verificării cu Akismet. Cred că protecţiile sunt destul de bune. Mai mult nu mă pot pronunţa până când nu îl voi vedea utilizat pe termen mai lung. Să mai spunem că acest plugin pretinde a fi tradus în română, dar sau e incomplet sau nu e deloc, căci pe butoane scrie tot Save, iar pagina de configurare e 100% engleză. A! Şi că dacă mergeţi pe pagina oficială a pluginului veţi găsi mai multe informaţii şi scurte filmuleţe avi (de descărcat) pentru a vedea pluginul în acţiune.

img627A doua solicitare a fost ca motorul de căutare implicit al WordPress să caute şi în comentarii. De multe ori în comentarii se găsesc linkuri ce completează articolul cu pricina. Ar fi util să se poată căuta şi în comentarii. Dar WP nu oferă implicit această facilitate. În această problemă ne ajută Search Everything. Acest plugin ne permite să alegem unde în plus să se caute. De exemplu WordPress nativ nu caută în pagini! Se poate adăuga să caute şi în comentarii, în taguri, în câmpurile particularizate (custom fields)… Pluginul este foarte simplu de folosit. Are o pagină de administrare (captura din stânga) în care bifaţi unde în plus să se efectueze.

Atenţie: nu prea văd sensul de exemplu căutării în drafturi (doar de aceea sunt drafturi pentru că nu sunt pregătite pentru publicare). Nici în comentariile neaprobate. Citiţi deci cu atenţie înainte de a bifa pe acolo.

Şi apropo de atenţie: şi la celălalt plugin, pentru editarea comentariilor, consultaţi pagina oficială pentru a vedea unele avertismente. De exemplu dacă nu folosiţi UTF-8 s-ar putea să aveţi probleme. Apoi acest plugin este incompatibil cu altele (de regulă cele ce publică comentariile prin AJAX, fără reîncărcarea paginii).

Rugăminţile au fost împlinite. Sper ca experienţa publicării de comentarii să fie mai plăcută acum. Dacă doriţi să faceţi teste puteţi chiar în această pagină. Eu voi valida cele care au ceva de spus şi voi şterge care evident au fost teste şi nu spun nimic important. Deci nu vă feriţi să vă "jucaţi" cu acest plugin: dacă vă place îl puteţi folosi în propriul sit WordPress. Iar dacă sunt probleme… numai bine că aflu şi eu.


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (1 evaluări, media: 5,00 din 5)
Loading...Loading...

5 comentarii

  1. jürgen.toth spune:

    Un plugin asemanator primului prezentat in acest articol este oferit aici. Asemenea pluginuri pot fi foarte utile. Mersi de prezentare si implementare.

  2. cristi spune:

    Am observat ca nu mai folositi plugin-ul WP Ajax Edit Comments pe cnet.ro Are puncte slabe sau ati gasit alt plugin mai bun? Sunt interesat sa aflu parerea dvs. legat de acest plugin. Multumesc.

  3. radu.capan spune:

    L-am dezactivat cand m-am chinuit sa fac Shadowbox sa mearga aici. Apoi am neglijat sa il reactivez. L-am reactivat acum. De placut imi place, dar preferam modul „edit in place” decat cel tip „lightbox” (de fapt „thickbox”).

  4. cristi spune:

    Inteleg, mie imi place plugin-ul dar am o retinere cand trebuie sa-i dau Delete all security keys. Sper sa nu-mi strice ceva…

  5. jürgen.toth spune:

    O alternativă simplificată a primului plugin prezentat, WP Ajax Edit Comments, se vrea a fi Simple Comment Editing: http://wordpress.org/plugins/simple-comment-editing/


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *