Pagini de start cu link-urile favorite


Pentru memorarea site-urilor şi aplicaţiilor web utile ne folosim de obicei de funcţiile oferite de navigatoare (semne de carte, Bookmarks în Mozilla Firefox, sau link-uri favorite, Favorites în Internet Explorer). Ce se întâmplă însă dacă nu folosim calculatorul personal, suntem plecaţi în concediu, în excursii sau în călătorii de afaceri, avem posibilitatea de a naviga pe web şi dorim să apelăm rapid link-urile noastre obişnuite? Răspunsul este simplu: ne memorăm din timp site-urile preferate într-o pagină de start online! În ultimele luni au apărut mai multe aplicaţii web care permit crearea unei asemenea pagini de start într-un mod foarte intuitiv, chiar atrăgător vizual. În continuare voi prezenta şi recomanda două exemple concrete.

img664

Prima aplicaţie, HomepageStartup.com, oferă ca primă pagină o colecţie de aşa-numite tab-uri, de fapt boxe, în care puteţi introduce link-urile dvs. favorite. După introducerea acestora, în boxe sunt afişate capturi de imagine ale site-urilor respective, astfel le veţi recunoaşte imediat. Boxele pot fi colorate (adică setat un fundal color) şi mutate, sortate pe teme specifice sau după interesul specific fiecăruia. Totodată a fost adăugată şi o boxă de căutare (sunt suportate diferite motoare de căutare, ex, Google, Yahoo. MSN, Wikipedia). Calea cea mai sigură de memorare a datelor dvs. este înregistrarea pe site-ul principal (sunt cerute un nume de utilizator, o parolă şi o adresă email). Astfel veţi primi pentru identificare o pagină web proprie, accesibilă la adresa http://numeutilizator.homepagestartup.com.

img665

A doua aplicaţie, Symbaloo, este mult mai complexă, însă tot foarte uşor de întreţinut şi folosit. Deşi încă în faza beta, sunt suportate mai multe limbi: engleză, germană, franceză, italiană, maghiară, portugheză, olandeză, spaniolă, turcă. Site-ul merge pe acelaşi sistem de boxe, numărul acestora şi modalităţile de configurare fiind mai numeroase. Interfaţa este mai îngrijită, este permisă funcţia drag-and-drop, sunt disponibile diferite module cu link-uri predefinite (ştiri, posturi radio, email, finanţe etc.). Aplicaţia poate fi folosită direct din navigatorul Mozilla Firefox, pentru aceasta este pusă la dispoziţie o extensie, pe care o puteţi descărca aici. Pentru viitor este promisă posibilitatea importării semnelor de carte, link-urilor favorite direct din navigator.

img666

Pentru utilizarea aplicaţiei fără crearea unui cont personal, trebuie să aveţi activată în navigator folosirea cookie-urilor. Calea cea mai sigură este totuşi înregistrarea, desigur gratuită, fiind cerute datele uzuale. O altă alternativă, pe care nu o prezint mai larg poate fi Only2Clicks.com. Închei cu un tutorial video despre utilizarea Symbaloo.com:


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (1 evaluări, media: 5,00 din 5)
Loading...Loading...

3 comentarii

  1. jürgen.toth spune:

    O alta posibilitate de a-si stabili link-urile favorite pe o pagina de start este oferita aici: http://www.fav20.com/

  2. jürgen.toth spune:

    O varianta inca neslesfuita gasiti la adresa web: http://www.homepuzz.com/

  3. Nickro spune:

    Dupa parerea mea cea mai buna pagina de start care ofera o multime de adrese si informatii este http://www.genium.ro
    acest site ofera si posibilitatea salvari de link-uri favorite in acele tab-uri sau boxe.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *