Fişiere PowerPoint în pagini web


Aveţi un fişier PowerPoint şi doriţi să îl integraţi într-o pagină a sitului Dvs? Aceasta este problema de la care plecăm şi vă invit să vedem câteva soluţii. Avem două categorii mari:

1. Convertim fişierul PowerPoint în fişier flash, ce se pot apoi introduce uşor într-o pagină web. Nu ştiu să existe programe gratuite care să facă aşa ceva, dar comerciale am prezentat în trecut. Vă amintiţi de Flash Spring Pro? Vedeţi aici prezentarea programului – a fost oferit gratuit pentru o zi – acolo fiind şi o demonstraţie cu un fişier PPT trasformat în flash.

2. Publicăm fişierul pe unul din siturile ce găzduiesc prezentări PPT şi care oferă posibilitatea de inserare în propriile pagini (embeding). Această a doua variantă o vom studia în cele ce urmează, dat fiind că e 100% gratuită. Există probabil mai multe soluţii decât cele pe care le voi prezenta eu, dar cred că următoarele sunt cele mai importante. Atenţie: pagina se va încărca ceva mai greu ca de obicei, incluzând cele cinci soluţii.

2.a. Prima recomandare – subiectivă – este Viewer.Zoho.com. Mergeţi, faceţi upload la un fişier de pe propriul calculator sau daţi un url dacă fişierul este deja undeva online. Va fi publicat şi veţi avea imediat o serie de opţiuni: Download (pentru a-l descărca); Bookmark (pentru a pune un semn de carte la adresa lui); Share (pentru a le scrie altora despre fişierul online); Embed (pentru a-l pune în propriile pagini); Export (în formatele PPT, ODI, SWF şi SXI); Delete (hmmm… trebuie să explic?); Print (da… tipar); SlideShow (vizionarea fişierului). În câteva minute deci, de la Embed, puteţi avea fişierul PowerPoint introdus în propriile pagini!

Observaţii: fişierul PPT trebuie să fie de maxim 10MB; eventualul fundal sonor al prezentării se pierde; fişierul va fi păstrat pe veci pe server iar ştergerea lui este dificilă; dacă nu memoraţi adresa web a fişierului PPT, nu o puteţi recupera; nu puteţi avea un cont pentru a administra fişierele publicate. Cum arată un fişier inclus cu această soluţie? Vedeţi mai jos.

2b. A doua recomandare nu e departe de prima: folosind Show.Zoho.com. Pentru aceasta trebuie să vă deschideţi un cont – gratuit – pe Zoho şi să importaţi fişierul. În meniul Actions veţi găsi opţiunea Embed Slideshow. Rezultatul? Vedeţi mai jos.

2c. Dacă cele două soluţii de mai sus folosesc iframe pentru a introduce prezentarea PPT, următoarele două se folosesc de flash. Prima soluţie este DivShare.com, despre care am tot vorbit pe CNet.ro. Încărcaţi un fişier PPT (e recomandabil să aveţi un cont – gratuit – pentru a putea administra fişierele publicate) şi după ceva vreme (minute) va fi convertit în flash care poate fi uşor inserat, după cum vedeţi mai jos. A! La DivShare limita este de 200MB per fişier.

2d. Şi în fine, este şi celebrul Scribd.com, care oferă la fel un cod pentru un flash cu prezentarea publicată. Vedeţi mai jos.

2e. Ah, uitasem de SlideShare.net, unde de asemenea trebuie să vă deschideţi un cont. Veţi putea apoi încărca fişiere PPT şi veţi obţine un cod pentru inserarea în propriile pagini. Această soluţie se evidenţiază prin ceva: toate soluţiile de mai sus „pierd” eventuala coloană sonoră a prezentării… şi aceasta la fel. Doar că SlideShare.net permite să indicaţi un url cu fundalul sonor în format MP3. Reţineţi: nu permite upload ci indicarea! Fişierul MP3 trebuie deci să fie online, ca să nu consume din lăţimea de bandă a sitului SlideShare. Cum obţineţi fundalul sonor la un PPT? Cumpăraţi un program scump pentru aşa ceva sau… mai simplu. Salvaţi fişierul PPT ca pagină web (HTML). Între fişierele paginii web veţi găsi şi un fişier WAV cu fundalul sonor. Îl convertiţi în format MP3, publicaţi pe web şi indicaţi adresa. Nu am testat, dar oricum oferta e unică între cele recenzate de mine.

Concluziile? Cel mai bine este să le tragă fiecare, pentru că depinde de ce doreşte, de pretenţiile avute. Mie îmi place cel mai mult soluţia 2b, care mi se pare mai elegantă şi singura cu un buton pentru Play. Dvs?


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (1 evaluări, media: 5,00 din 5)
Loading...Loading...

1 comentariu

  1. Mersi, mi-a fost de folos. Am ales opţiunea cu Scribd pentru că Zoho nu mi-a publicat „background”-ul din prezentarea PP.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *