Utile la selecţiile în Word


Dacă tot am vorbit ieri despre Office 2007 să mai rămânem puţin. Am recomandat acolo un tutorial despre scurtăturile din taste. Nu ştiu dacă acela le acoperă pe cele pe care le voi prezenta mai jos. Despre ele s-a scris iniţial pe How to Geek, răspândindu-se apoi pe mai multe bloguri ca şi cum ar fi revelaţia sezonului. Deduc de aici că nu sunt cunoscute de prea mulţi aşa că m-am gândit să le semnalez aici.

Să începem cu selecţia pe verticală. Cu toţii ştim să selectăm pe orizontală, pe acelaşi rând, sau chiar pe mai multe rânduri, dar atunci selecţia cuprinde totul până la margini. Dacă nu prea înţelegeţi la ce mă refer mai bine priviţi mai jos captura. Vă pare ciudată? Dacă da, atunci înseamnă că nu aţi selectat niciodată ţinând apăsată tasta Alt. Încercaţi şi veţi vedea. Nu cu Shift, ci cu Alt. Aceeaşi funcţionalitate este inclusă şi în editoare text precum Notepad++. Cât de utilă este? În exemplul de mai jos nu pare foarte utilă. Poţi face un replace şi gata. Dar există totuşi contexte în care această combinaţie de taste poate salva ceva timp, atunci când evident caracterele diferă (poate un şir de cifre) dar se constituie într-o "coloană" pe care o doriţi marcată, pentru ştergere de exemplu.

O altă combinaţie mai utilă este Alt+Shift+Săgeată Sus sau Jos. Marcaţi un paragraf şi apăsaţi această combinaţie: surprins? Paragraful a fost mutat în funcţie de săgeata apăsată. Dacă aveţi de reordonat nişte paragrafe într-un text avem aici o combinaţie câştigătoare! Şi ştiţi ce: funcţionează şi pe tabele (aceaste recunosc că nu o ştiam… până acum făceam tot cut şi paste, dar acum folosesc această combinaţie). Iar la tabele se întâmplă mult mai des să aveţi nevoie să schimbaţi poziţia unor linii (păcat că nu merge şi pentru coloane… o fi vreo altă combinaţie de taste?). Dar dacă tot vorbim de tabele şi coloane, iată o altă combinaţie de taste sugerată de acelaşi blog. Fixaţi cursorul într-o celulă, ţineţi apăsată tasta Shift şi apăsaţi butonul dreapta al mouse-lui… coloana respectivă este selectată toată!

Şi câte alte combinaţii utile nu mai sunt… cei care lucrează frecvent cu un program, cu orice program, merită să studieze combinaţiile de taste (plus/minus mouse). Nu uitaţi de KeyXL, situl care cuprinde scurtături pentru zeci de programe.

img35

Pentru aplicaţiile Office cel mai simplu este să apelaţi la Help şi să căutaţi shortcuts. De exemplu Alt+Shift+Săgeată Sus sau Jos figurează în Help, după cum vedeţi mai jos.

img38

Pentru a învăţa despre combinaţiile cu care să ajungeţi rapid la diversele opţiuni din panglică sau din taburile din meniu, probabil ştiţi că trebuie să apăsaţi pe Alt. Vor apare imediat nişte pătrate în care este indicată tasta pentru combinaţie. De exemplu Alt+N activează tabul iNsert.

img39

Şi dacă aţi apăsat Alt+N veţi putea vedea scurtăturile pentru acest tab! Aţi ghicit: Alt+N+T introduce un tabel. Dacă folosiţi frecvent anumite opţiuni de acolo încercaţi să reţineţi combinaţia de taste. Poate vor părea nenaturale combinaţiile, dar cel mai adesea au de-a face cu prima literă. De exemplu Alt+H+F+S activează tabul Home şi apoi căsuţa pentru Font Size (dimensiunea caracterului), Home-Font-Size, H+F+S. Repet: merită memorarea pentru ceea ce folosiţi foarte des! Succes.

img40


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (1 evaluări, media: 5,00 din 5)
Loading...Loading...

0 comentarii


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *