Vista Drive Icon (pentru non-Vista)


Un lucru care îmi place la Vista (eu folosesc mai departe XP, soţia e cu Vista) este că dacă mă uit la My Computer din Explorer văd dintr-o privire situaţia spaţiului liber. Un mic program, Vista Drive Icon, oferă această facilitate pentru Windows 95, 98, NT, 2000 şi XP. O rapidă instalare şi vechile icoane se vor schimba, dar nu doar atât, sub ele vom avea un indicator de spaţiu. Şi după cum vedeţi mai jos, la mine e înghesuială rău pe unităţi, mai puţin pe memoria USB :) .

img32

Poate vă amintiţi, în toamna anului trecut, discutând despre eliminarea unor notificări enervante, am vorbit şi despre avertizarea cu Low Disk Space, mai precis cum poate fi ea anulată. Da, este enervantă, mai ales când pe o unitate ajungi să ai puţin spaţiu, sub 200MB, şi tot la 10 secunde vezi mesajul… dar există o raţiune pentru aceasta. De când mi-am dezactivat notificările mi s-a întâmplat de mai bine de-o duzină de ori să lucrez local la un sit, să vreau să salvez fişierul şi… surpriză, să mă trezesc cu o eroare de toată frumuseţea şi fişierul pierdut. De ce? Uitându-mă la spaţiul pe respectiva unitate era… zero. Să nu mai spun de unitatea C, unde ajung frecvent să am liber doar câteva sute de mega, insuficient pentru ca Windows să ruleze bine.

Morala: dacă vă dezactivaţi indicatorul de Low Disk Space fiţi cu ochii în patru pe situaţia spaţiului pe unităţi (folosind inclusiv Vista Drive Icon, dacă nu sunteţi sub Vista deja), altfel riscaţi să pierdeţi date, poate valoroase. Eu unul, o arată captura de mai sus, de când am eliminat notificarea, "trăiesc" pe muchie de cuţit, dar aceasta se va schimba în următoarele ore… încep să mut pe DVD-uri din informaţii.


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (2 evaluări, media: 5,00 din 5)
Loading...Loading...

1 comentariu

  1. florin spune:

    Mie nu-mi merge, nu stiu de ce, dar nu-mi afiseaza deloc… Vreo idee ce-as putea face?


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *