De relaxare: Rotiţi cercul negru


De relaxare… şi nu prea! Pentru că s-ar putea să vă provoace şi o oarecare frustrare. Dar cu siguranţă Spin the black circle este un joculeţ flash foarte incitant, care vă va acapara şi vă va face să vă încăpăţânaţi să treceţi nivel de nivel. Aveţi o bilă pe care trebuie să o duceţi din poziţia iniţială spre o poziţie indicată printr-un cerc care pulsează. Trebuie să o conduceţi printr-o serie de… tuneluri, să spunem, rotind roata mare în sensul acelor de ceasornic sau în sens invers acelor de ceasornic, şi lăsând gravitaţia să facă restul.

img15

Provocarea mare este să evitaţi zimţii de pe margine… sau flăcările care apar la unele nivele… sau gardurile electrificate de la alte nivele… şi cine ştie ce mai apare în timp (eu m-am blocat la nivelul 17, cu acel X ce se roteşte… nu reuşesc nicicum să trec de el). Situaţia mai poate fi complicată de întoarceri foarte strânse pe care trebuie să le faceţi, sau de cercuri care se rotesc, chiar şi în direcţia opusă celei în care trebuie să mergeţi. Trebuie să calculaţi bine viteza, momentul când e mai bine să rotiţi în sens opus roata pentru ca bila să nu ia o traiectorie prea amplă, să vă coordonaţi bine trecerea printre flăcări care izbucnesc alternativ… Pentru pasionaţii de fizică, dar nu numai, va fi foarte interesant. Dacă va fi şi frustrant, autorul jocului nu îşi asumă responsabilitatea 😉 !

Din fericire jocul poate fi întrerupt şi la reluare veţi putea sări direct la ultimul nivel neterminat.

img17 img16

img18       img19


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (1 evaluări, media: 4,00 din 5)
Se încarcă...

0 comentarii


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *