La orizont WP 2.5


La început de 2008 ne aşteptam la WP 2.4, versiune la care între timp s-a renunţat, urmând de la 2.3 să se facă saltul direct la 2.5. Teoretic data lansării acestei versiuni de WordPress este 10 martie 2008 şi mi-ar place ca data să nu se schimbe. Săptămâna trecută noua versiune a fost îngheţată la capitolul facilităţi noi, trecându-se exclusiv pe testare: o lună pentru a se asigura că WP 2.5 este solid. Aşteptările sunt mari… la fel şi temerile. Doar că dacă versiunea 2.3 a adus mari schimbări la structura bazei de date (ducând la obligativitatea actualizării multor pluginuri), versiunea 2.5 va aduce schimbări majore doar la back-end-ul aplicaţiei, adică în partea de administrare. La sfârşit de ianuarie, tânărul fondator al WP dădea următorul interviu care merită urmărit (dacă sunteţi mare fan al acestui CMS).

Noul WP va cere PHP 4.3 minim (până acum era 4.2) ceea ce nu ar trebui să fie o problemă pentru marea majoritate. Dar care sunt schimbările în back-end? În articolul din 2 ianuarie recomandam un sit public ce oferă posibilitatea de testare publică a ceea ce ar urma să fie public din 10 martie. Respectivul demo pare a fi încă activ, dar cunoscutul Blog Weblog Tools Collection recomandă un alt demo: folosiţi admin şi demo pentru logare. Ar trebui să spun la trecut, conform unei completări aduse de Blog Weblog Tools Collection, dar din câte văd eu demo-ul este încă funcţional, cu amendamentul că nu se mai reinstalează la o oră ci la 10 minute. De ce? Datorită unor "deştepţi" care se folosesc de acest demo pentru a-şi face reclamă.

Regăsim elementele vizuale anunţate deja în ianuarie, dar modificările au mers mult mai departe. Am inclus demonstrativ o singură captură, de la scrierea unui articol. Nu pot să spun că înţeleg de ce au redus elementele din banda din dreapta, mutându-le jos. Pentru cei cu rezoluţii mari – şi mulţi cred că au astăzi peste 1024×768 – era excelentă folosirea spaţiului lateral. Apoi vedem o linie nouă de butoane, Add media, care pentru moment funcţionează doar pentru imagini dar probabil va accepta în viitor şi fişiere audio şi video? Per ansamblu este o interfaţă elegantă – de-ar fi şi mai operativă – şi abia aştept să o folosesc regulat.

img13


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (Neevaluat încă)
Loading...Loading...

0 comentarii


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *